Expres

Aeroportul Brașov. CJ despre decizia Fly Lili / Vine alt operator important, crește componenta militară

Aeroportul Brașov. CJ despre decizia Fly Lili / Vine alt operator important, crește componenta militară

Conducerea Consiliului Județean Brașov, al cărui cel mai important obiectiv de infrastructură este Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav (AIBG), a reacționat la anunțul companiei Fly Lili. Operatorul aerian, care își stabilise baza operațională la Brașov din august, după ce începuse zborurile la finele lunii iunie, va suspenda zborurile de la/la AIBG din ianuarie (detalii aici).

În comunicatul remis redacției, conducerea CJ Brașov afirmă că Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav „este o investiție strategică a județului Brașov care pe termen lung va duce la dezvoltarea economică a zonei noastre.
Ca orice obiectiv economic aflat încă la început de drum, în activitatea sa pot interveni anumite probleme – așa cum este și suspendarea temporară a zborurilor Fly Lili, însă acestea nu sunt nerezolvabile”.

Totodată, administrația județeană afirmă că „perioada de iarnă este, de regulă, mai dificilă pentru piața aeriană din întreaga lume, dar echipa de conducere a AIBG împreună cu conducerea companiei care operează acest obiectiv strategic ia toate măsurile pentru a depăși cu bine acest impas temporar”.

Aeroportul Brașov. CJ despre decizia Fly Lili / Vine alt operator important, crește componenta militară

Astfel, conducerea Aeroportului a informat CJ Braşov că se află în discuții avansate cu alte companii aeriene şi că de anul viitor sunt şanse să fie adăugate noi destinații operate de la Ghimbav.
De anul viitor, compania Wizz Air – care continuă să opereze la Ghimbav, își va crește numărul de destinații, acestora urmând să li se adauge destinațiile cu care va veni la Braşov un alt operator important, RyanAir.
„În plus, la începutul lui 2025, conducerea AIBG va avea discuții mai intense cu Transavia, o divizie a Air France, pentru demararea cursei de linie Brașov – Paris. Aceste noi curse vor crea un nivel de încredere ridicat pentru Aeroportul de la Ghimbav în rândul companiilor aeriene, astfel încât acestea să vină să opereze la Brașov”.

În paralel, managementul AIBG poartă negocieri cu operatorii din turism de pe diverse segmente pentru adaptarea ofertei turistice și promovarea destinațiilor-emblemă ale Brașovului.
Nu au fost abandonate nici discuțiile pentru extinderea componentei militare a aeroportului, „ceea ce va face din Ghimbav unul dintre cele mai importante aeroporturi NATO din Europa”, afirmă reprezentanții CJ Brașov.
Pentru Consiliul Judeţean Braşov, toate acestea sunt premise sigure că investiția Judeţului Braşov şi a comunității brașovene își va atinge în câțiva ani obiectivul pentru care a fost realizată, şi anume acela de a face din Brașov și din zonele limitrofe o destinație importantă pentru turiștii din toate colțurile lumii”, se mai arată în comunicat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
8 luni în urmă

Aia nu e bine cu „componenta militară”. Nu e bine deloc!!!

Adică noi și vecinii, covăsnenii, ne-am îndatorat pînă peste cap ca să fie folosit acest „cosmodrom” gratis de trupele ocupante!?

Mihai O.
8 luni în urmă

Incompetenta maxima in C.J. BV , habarnisti , pupincuristi , nulitati…

Back to top button