O tânără de 17 ani a salvat mai multe vieți, după ce s-a stins…
O tânără în vârstă de 17 ani a salvat mai multe vieți, după ce a suferit un stop cardiorespirator și a intrat în moarte cerebrală. Fata a devenit donator pentru viață, după ce familia îndurerată a acceptat acest lucru.
Astfel, ieri, 21 decembrie, a avut loc prima prelevare de organe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.
„În urma unei tragedii ce a lovit o familie îndurerată, o tânără de doar 17 ani a intrat în moarte cerebrală în urma unui stop cardiorespirator resuscitat. Prin gestul nobil al celor dragi, pacienta a devenit ulterior un donator pentru viață. Acesta este primul caz de donare de organe din acest spital, de la înființarea programului de identificare a acestuia”, a informat Agenția Națională de Transplant.
Echipa de la secția ATI a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, condusă de dr. Cristian Tănase – KDP, împreună cu dr. Cristina Marinescu, dr. Georgiana Buzea, rezidentul dr. Clara Ștefănescu și asistenta Carmen Aurora Stănciulescu – coordonator de transplant, a transformat durerea unei familii într-o speranță imensă pentru alți români.
Vârsta donatoarei a permis împărțirea grefei hepatice (split liver), realizată de prof. dr. Vladislav Brașoveanu, astfel încât să poată fi transplantată la doi pacienți.
O parte din ficatul donatoarei a fost transplantat unui copil în vârstă de 5 ani suferind de ciroză biliară la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Transplantul a fost efectuat împreună cu echipa de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de prof. Vladislav Brașoveanu și prof. Laura Bălănescu, iar anestezia a fost asigurată de dr. Ruxandra Fota și dr. Alexandru Baetu. Acesta este al 7-lea transplant hepatic pediatric din anul 2024.
A doua parte a grefei a fost transplantată unei femei de 48 de ani la Institutul Clinic Fundeni. Transplantul a fost realizat de către echipa chirurgicală a dr. Doina Hrehoreț, iar anestezia a fost realizată de dr. Cristina Martac, sub coordonarea prof. Gabriela Droc. Acesta este al 50-lea transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni anul acesta.
Cei doi rinichi au salvat doi pacienți prin transplant, o pacientă de 28 de ani și un pacient de 33 de ani, realizat la Institutul Clinic Fundeni. Intervențiile au fost realizate de către echipele chirurgicale coordonate de conf. dr. Cătălin Baston și conf. dr. Constantin Gângu, sub anestezia dr. Liliana Domnisor și susținute de eforturile a compartimentului de nefrologie coordonat de dr. Dorina Tacu.
Transplantul de organe salvează vieți
Activitatea de transplant de organe a crescut la nivel global cu 9% în 2023 față de 2022, potrivit Raportului Comitetului European al Transplantului de Organe.
Cele mai frecvente transplanturi efectuate în Europa în anul 2023:
-Rinichi: 26.243 (62%)
-Ficat: 10.684 (25%)
-Inimă: 2.668 (6%)
-Plămâni: 2.287 (5%).
• Aceste transplanturi au fost posibile datorită organelor provenite de la 9.761 donatori în viață și 12.592 donatori decedați.
Transplantul renal este cel mai frecvent, reprezentând mai mult de jumătate din toate procedurile.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.