Expres

Nicuşor Dan: „Trei lucruri importante trebuie să facă președintele”

Nicuşor Dan: „Trei lucruri importante trebuie să facă președintele”

Nicuşor Dan a anunţat, luni, că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din primăvara viitoare. Dar, în lupta pentru Cotroceni, primarul Capitalei îşi doreşte să unească în jurul său toate partidele proeuropene, după cum a declarat la Observator.
Eu cred că România s-a schimbat radical după aceste alegeri, pentru că nu a fost vorba doar de domnul Călin Georgescu. A fost vorba că votul pentru domnia sa a venit pe fondul de nemulțumire. Un mesaj foarte clari de la români că nu se mai poate în felul în care s-a făcut politică până acum. Până acum ne duceam la vot, alegeam răul cel mai mic, votam, ne întorceam. Am început o analiză care mi-a luat câteva zile, m-am gândit care sunt principalele atribute ale unui președinte în România în situația concretă de azi. După această analiză, cred că sunt o persoană potrivită”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat ce ar face în prima zi dacă ar ajunge la Cotroceni, Nicușor Dan a răspuns:
Din fericire, eu cred că în momentul de față România este o țară stabilă și nu există urgențe pentru prima zi de mandat. Eu cred că ceea ce trebuie să facă președintele sunt trei lucruri importante. 1. Să fie un mediator, pentru că sunt discuții foarte aprinse între categorii sociale, chiar oameni din aceeași familie care nu se mai înțeleg. Este o tensiune în societate de mulți ani. E rolul președintelui de a media, de a găsi care sunt lucrurile care ne unesc. Al doilea lucru. Nu avem o direcție de dezvoltare. Această țară nu are o direcție de dezvoltare dacă ne uităm la orice domeniu. Există strategii, care s-au tot făcut, dar niciuna nu este reală. Pe de altă parte, noi avem specialiști și România și în străinătate care sunt în stare, dacă cineva îi aducă, să-ți dea un proiect de țară pe recuperarea taxelor. Rolul președintelui e să-i aducă pe oamenii ăștia, să-i identifice“, spune Nicușor Dan.

Întrebat care ar fi cele trei urgențe pentru țară, acesta a răspuns:
Taxele, fără discuție. Sistemul sanitar. Justiția, o zonă importantă. Acest mesaj pe care românii ni l-au dat e legat de justiție. Și nu atât de justiție, cât de funcționarea statului


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
3 ore în urmă

Ăsta e incapabil 100%.

Back to top button