Expres

Primarul George Scripcaru, referitor la troițele din Șchei / Reacții ale brașovenilor

Primarul George Scripcaru, referitor la troițele din Șchei.

„Troițele junilor din Șchei reprezintă credința, tradițiile și legătura noastră cu trecutul. E datoria noastră să le păstrăm și să avem grijă de ele”, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului.

În acest sens, el a anunțat: „De aceea, am început reabilitarea lor, pentru ca aceste simboluri să-și recapete frumusețea și să fie păstrate pentru generațiile care vor veni”.

Primarul George Scripcaru, referitor la troițele din Șchei

Mulți brașoveni au apreciat inițiativa edilului.

„Corect și bine spus! Este de datoria noastră să păstrăm! Măcar atât să facem. Troița este un punct de referință pentru transmiterea obiceiurilor între generații. Troițele au fost ridicate ca simboluri ale credinței ortodoxe. Troița Junilor este asociată cu sărbătorile și tradițiile lor, fiind un loc de popas în timpul procesiunilor specifice, precum cele din Duminica Tomii, când Junii coboară călare din Șchei. Troița este un monument al identității religioase și naționale. Troița nu este doar un element arhitectural, ci și o parte vie a identității românești din Șcheii Brașovului, o punte între trecut și prezent care perpetuează valorile tradiționale”, a subliniat o femeie

Un alt locuitor din Șchei i-a transmis lui George Scripcaru pe acest subiect: Mulțumim pentru implicare și împreună cu părintele profesor Vasile Olteanu vom veni la dumneavoastră cu rugămintea de a pune pe locul original prima troiță din Brașov, care acum se află în cimitirul Bisericii Sf Treime de pe Barițiu! Troița din jurul anului 1292 este o valoare și trebuie pusă în Cutun la Liceul Silvic pe vechiul amplasament. Împreună cu Junii și primarul orașului Brașov să facem o sărbătoare frumoasă, că să arătăm țării identitatea noastră pe aceste meleaguri!”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 zi în urmă

Pentru fapta asta mai rade două-trei dealuri de la trocarii îngrămădiți. Pentru niscavai betoane de viloaie.

Român
1 zi în urmă

Acest individ ipocrit și incompetent a distrus orașul,nu uitați că printre altele,aerul poluat pe care îl respirați se datorează acțiunile acestui “primar” . Daca vroia să facă acum un gest nobil și de altfel NORMAL pentru o primărie,nu ar fi… Citeşte mai mult »

Ultima modificare a 1 zi în urmă de către Român
Back to top button