A murit Mircea Diaconu

A murit Mircea Diaconu
Actorul Mircea Diaconu a murit, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, după o luptă grea cu un cancer pancreatic. Anunțul a fost făcut de soția sa. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, cunoscutul actor ar fi împlinit 75 de ani.
Citiți și:
Adrian Veștea, omagiu pentru Mircea Diaconu
Mircea Diaconu a fost un simbol al teatrului și filmului românesc, având o carieră care s-a întins pe mai multe decenii. De asemenea, a fost un nume cunoscut în politică, fiind ales senator și deputat, implicându-se în multiple proiecte pentru îmbunătățirea vieții culturale și sociale din România.
A jucat atât în piese de teatru pe scenele naționale, cât și în producții cinematografice celebre, precum „De ce trag clopotele, Mitică?“, „Buletin de București”, „Asfalt Tango“, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii“, „Legături bolnăvicioase“ sau „Filantropica“.
Mircea Diaconu a absolvit Liceul la Câmpulung Muscel în 1967 și IATC I.L. Caragiale din București în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, cu „Harfa de iarbă”, de Truman Capote.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, cu filmul „Nunta de piatră”, după Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița.
În 1972, a fost angajat, de către Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara.
A fost primul actor din România care și-a dat demisia, devenind liber profesionist (1990), pentru ca apoi să revină în teatru ca angajat în 2001.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





