Amenzi de aproape 100.000 de lei, la Brașov, pe linia pazei și protecției
Polițiștii au dat amenzi de aproape 100.000 de lei, la Brașov, pe linia pazei și protecției.
„Polițiștii din cadrul Serviciul de Ordine Publică au organizat și desfășurat în la data de 04 decembrie a.c. o acţiune în județul Brașov, care a avut drept scop prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului și a respectării legislației în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Astfel, în cadrul activităților specifice de control, au fost verificate 29 de obiective economice, iar pentru testarea timpului de reacție al echipajelor de intervenție aparținând societăților de pază, au fost declanșate și butoanele de panică.
De asemenea, polițiștii au verificat și modul în care este realizat serviciul de pază de către agenții de securitate, în cadrul obiectivelor economice în care aceștia își desfășoară activitatea”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
Pentru abaterile identificate, au fost aplicate 23 sancțiuni contravenționale, în valoare de 91.300 lei, toate în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 și ale H.G. nr. 301/2012.
Totodată, la finalizarea verificărilor și a activităților de control au fost dispuse măsuri de remediere a deficiențelor constatate.
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare la alte unități economice din județ.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.