Traian Băsescu răspunde la atacurile lui Călin Georgescu
Traian Băsescu răspunde la atacurile lui Călin Georgescu
După ce, în emisiunea de aseară, Traian Băsescu a fost numit, la un moment dat, ‘o rușine’ de către candidatul la prezindențiale Călin Georgescu, fostul președinte îi răspunde acum acestuia, spunând că este „un șarlatan”.
Invitat, prin telefon, la Realitatea PLUS, Traian Băsescu a fost întrebat cum comentează afirmațiile pe care Călin Georgescu le-a făcut aseară când, la un moment dat, l-a numit ‘o rușine’, în cadrul emisiunii moderate, miercuri seară, de Anca Alexandrescu, la postul de televiziune.
„Nici nu m-am uitat. Dar cu un asemenea șarlatan nu sunt dispus să intru în dezbatere. Este un șarlatan care le transmite celor fără cultură un mesaj cu Dumnezeu, cu religia, iar celor care au nevoie de bani le spune cum îi va face fericiți. Este un șarlatan care a ajuns la un nivel înalt, reușind să-și facă o campanie nevăzută pe TikTok, fără ca oamenii să îi poată pune întrebări. El acum a devenit iubitor de NATO, de UE, anti-rus, devine orice pentru a-și atinge obiectivul“, a răspuns Traian Băsescu.
Întrebat cum vede comparația care se încearcă între Călin Georgescu și premierul Ungariei, Victor Orban, privind afinitățile pentru Rusia, Băsescu a spus că nu poate exista termen de comparație: ‘Unul e politician, celălalt e un șarlatan’.
„Victor Orban și Călin Georgescu nu pot fi comparați. Să fim oameni serioși: Orban nu neagă NATO și nici UE. Îl știu bine pe Orban. El neagă anumite chestiuni din ultimii ani. De fapt, le critică, pentru că tot el le aplică. Cei doi nu se pot compara. Orban este un politician cu picioarele pe pământ, ancorat în realitate, pe când Georgescu este un șarlatan. Ce v-am zis: are darul vorbirii, știe să se adreseze fiecăruia cu ce crede că îi este util pentru a-l simpatiza, este carismatic, dar un șarlatan.
Orban nu a zis „hai să-l iubim pe Putin”, ci că fără gazul rusesc Ungaria se închide. Este o țară care depinde 98% de gazul adus din Rusia, deci este dependentă. El trebuie să aibă o poziție acceptabilă cu Rusia. Pe de altă parte, susținerea lui Orban față de situația din Ucraina nu este una oarbă. El spune: „hai să încetăm focul, pentru că Ucraina nu poate câștiga războiul.” Nu ar fi bine să îi comparăm; diferența de calibru este mare: unul este șarlatan, celălalt politician“, a mai spus Traian Băsescu.
Cât despre afinitățile sale pentru Rusia, în contextul în care fostul președinte l-a avut între propunerile de premier, în 2010, Traian Băsescu a vrut să sublinieze foarte clar un aspect:
„Eu am spus că nu este recrutat de servicii. La momentul în care s-a pus problema numirii sale ca premier, în 2010, am analizat relațiile și informațiile despre el“.
„El este un pro-rus înrăit, să fie clar. Are un mare dispreț față de instituțiile occidentale, consideră statul inutil, iar Uniunea Europeană o adunătură de derbedei. Visul lui este să fie ca Putin. Este un admirator al lui Putin și al Rusiei, fiind un anti-occidental convins. Sincer, cred că domnul Călin Georgescu este produsul societății românești și reprezintă partea mai vocală a acesteia, pentru că avem extremă dreapta în populație. Doar că el s-a manifestat public. Gândiți-vă că s-a format în aparatul românesc“, a mai spus Traian Băsescu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ce gunoi și băsescu ăsta. Pai sarlatan mai mare ca el nu găsești nicăieri!
Adevăr grăiești.
Chiorpetele ăsta bețiv și acoperit trebuia să fie pe jumătate putrezit într-o pușcărie, nu să-și dea cu părerea.