Angajat tâlhărit într-un magazin din municipiul Brașov
Angajat tâlhărit într-un magazin din municipiul Brașov…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au reținut doi bărbați.
„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locul de muncă, respectiv o unitate comercială de pe strada Lungă, din municipiul Brașov, un bărbat ar fi fost amenințat cu acte de violență de către alte trei persoane, pe care le-ar fi surprins în timp ce sustrăgeau produse din magazin.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate au identificat doi bărbați, în vârstă de 26 și 38 de ani, bănuiți că ar fi fost sustras fiecare câte o sticlă de băuturi alcoolice și ar fi încercat să părăsească magazinul fără a achita contravaloarea acestora.
Fiind observați și abordați de angajatul unității comerciale, în incident ar fi intervenit și o a treia persoană, respectiv un alt bărbat, de 27 de ani, care, pentru a asigura scăparea celorlalți doi bărbați, ar fi adresat amenințări angajatului, folosindu-se în acest sens de un obiect tăietor/înțepător”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.
În scurt timp, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 2 de Poliție Brașov, cei trei bărbați au fost depistați și conduși la sediul unității. Astfel, după administrarea probatoriului, doi dintre aceștia, suspectați de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, au fost reținuți și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore, iar unul dintre bărbați este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Ulterior reținerii, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ăstea-s urmările politicii progresiste mizerabile . Tâlharii, criminalii nu se mai tem de nimic. Dacă cumva ajung in pușcărie, acolo joacă tenis, se uita la tv, își fac analizele medicale, stau la căldura, hrana mai buna ca in spitale,etc, toate… Citeşte mai mult »
Care sunt prostii ce au dat minusuri la comentariul lui @Călin? Useristii? Oengistii?