Bărbat de 61 de ani, din județul Brașov, acuzat că și-a agresat mama
Un bărbat de 61 de ani, din județul Brașov, și-ar fi agresat fizic mama, pe fondul consumului de alcool. Agenții din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Voila efectuează cercetări pentru „violență în familie”.
„La data de 17 noiembrie a.c, în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea unor acte de violență domestică într-o locuință, din comuna Viștea, județul Braşov.
Astfel, față de sesizarea primită, un echipaj de poliție s-a deplasat în scurt timp la adresa indicată și a constatat că, la aceeași dată, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 61 de ani ar fi provocat un scandal, împrejurare în care și-ar fi agresat fizic mama.
După întocmirea formularului de evaluare a riscului și al refuzului explicit, exprimat de persoana care a făcut sesizarea, în cauză nu a fost emis un ordin provizoriu de protecție, însă polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit un dosar de cercetare penală, în care cercetările urmează a fi continuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală”, a detaliat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, inspector principal Daniel Zontea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.