Roy Haynes a murit înainte de a deveni centenar
Artistul Roy Haynes a murit înainte de a deveni centenar. Considerat unul dintre cei mai importanţi baterişti de jazz din toate timpurile, Roy Haynes a murit la vârsta de 99 de ani, informează Reuters. Decesul lui Roy Haynes a fost anunţat de fiica sa. Născut în 1925 în Boston, Haynes a început să cânte la tobe în copilărie.
„Întotdeauna mi-am dorit să fiu toboşar”, a declarat el într-un interviu acordat site-ului JazzWax în 2008.
„Fratele meu avea beţe de tobă prin casă, iar acelea au fost primele beţe pe care le-am luat în mână. Simţul şi ritmul au fost întotdeauna prezente, de când mă ştiu”, a adăugat artistul.
Haynes a debutat în trupe de swing, iar la scurt timp după ce s-a mutat la New York, în 1945, a lucrat pentru Louis Armstrong, înainte de a colabora cu saxofonistul Lester Young.
Haynes a susţinut anual un spectacol de ziua sa de naştere, la clubul Blue Note din New York, până la vârsta de 90 de ani. Decesul lui Roy Haynes survine la scurt timp după cel al unui alt mare interpret de jazz american format în era bebop, saxofonistul Lou Donaldson, care a murit sâmbătă, la vârsta de 98 de ani, notează stirileprotv.ro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.