Delicte

Brașoveancă aflată sub control judiciar, prinsă iar la furat din magazine

Brașoveancă aflată sub control judiciar, prinsă iar la furat din magazine…

O femeie a fost arestată preventiv după ce a fost prinsă de două ori la furat din magazine, în municipiul Brașov. Ea se afla sub control judiciar atunci când a comis al doilea furt. Polițiștii de la Secțiile 2 și 4 cercetează cazurile în care este implicată femeia.

„La începutul lunii noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi sustras diferite bunuri, dintr-un spațiu comercial, situat pe Calea București, din municipiu. În baza probatoriului administrat de polițiști, față de femeia de 29 de ani, identificată imediat după sesizare, a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar după expirarea acestui termen procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind în continuare cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Această măsură dispusă de organele de cercetare penală a fost încălcată de către femeie, întrucât, la data de 11 noiembrie, aceasta a fost din nou surprinsă după ce ar fi sustras bunuri dintr-un magazin situat în zona de competență a polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție. Prin urmare, a fost întocmit un nou dosar penal pentru fapta pe care ar fi săvârșit-o, astfel că, din nou persoana bănuită a fost reținută de polițiști, pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea.

În baza materialului probator existent, dar și că urmare a faptului că persoana cercetată ar fi încălcat măsurile judiciare stabilite anterior, față de aceasta a fost înlocuită măsura controlului judiciar, astfel că instanța de judecată a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Inculpata a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Prevemtivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button