Expres

Întâlnire în duh cu Părintele Teofil

Întâlnire în duh cu Părintele Teofil

Părintele Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și unul din marii părinți duhovnicești ortodocși ai României, a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca „Părintele bucuriei”, bucurie neîntunecată de faptul că mare parte din viața sa a fost nevăzător.

În anul în care se împlinesc 15 ani de la trecerea sa la Domnul, părintele Sabin Vodă, fiu duhovnicesc al părintelui Teofil, împreună cu organizatorii, vă invită „la o întâlnire în duh cu iubitul îndrumător de suflete de la Sâmbăta de Sus”.

Întâlnirea are loc astăzi, de la ora 18.00, la Cercul Militar (Casa Armatei) Brașov. Intrarea este liberă.

„Pentru că era un om împlinit duhovnicește și fericit, Părintele Teofil (3 martie 1929 – 29 octombrie 2009) era un om al bucuriei duhovnicești, un lucrător și un înmulțitor al binelui și al bucuriei. Întâlnirea cu Părintele a fost și este o sărbătoare, pentru că el este viu și lucrător și astăzi, prin harul lui Dumnezeu, ca și atunci când trăia pe pământ în mijlocul nostru. Încă lasă urme de lumină, de dragoste părintească și binecuvântare în sufletele celor care l-au cunoscut personal sau prin intermediul cărților și înregistrărilor sale”, spune părintele Sabin Vodă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button