Expres

Paroh nou în Brașovul Vechi 4, repatriat după 17 ani în Italia

Paroh nou în Brașovul Vechi 4, repatriat după 17 ani în Italia

Preotul Gelu Porumb, noul preot paroh al comunității parohiale Brașovul Vechi 4 –„Sfinții Trei Ierarhi” și protopop de Prejmer-Săcele, a fost instalat duminică, 3 noiembrie, informează Mitropolia Ardealului. Ceremonia de instalare a preotului paroh, care a revenit în țară după 17 ani petrecuți în slujba Episcopiei Ortodoxe Române din Italia, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Au participat la eveniment slujitori ai sfintelor altare din Protopopiatul Brașov, autoritățile locale și centrale, precum şi numeroși credincioși din cele două comunități parohiale arondate lăcașului de cult.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu i-a mulțumit fostului paroh, preotul Vasile Zărnescu, pentru anii de slujire rodnică în comunitatea din cartierul brașovean Bartolomeu, unde s-a construit Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” şi s-au pus bazele unei lucrări misionare importante.
Mai apoi, ierarhul i-a înmânat noului paroh Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie, simbolizând cele trei slujiri ale preoției. Părintele Gelu Porumb a fost îndemnat de ierarh să continue lucrarea misionar-pastorală din comunitate, să colaboreze cu ceilalți preoți slujitori şi să ceară sprijin duhovnicesc fostului paroh.
„Cel hirotonit trebuie să aibă un oficiu, un post pentru care a fost hirotonit. De aceea, el este introdus în acest serviciu de către ierarhul care l-a hirotonit. La fiecare slujbă pe care o face preotul, și în special la Sfânta Liturghie, el slujește pe Antimisul dat de ierarhul său, iar aceasta este cea mai importantă misiune și responsabilitate: pe semnătura și pecetea ierarhului care te-a împuternicit, tu săvârșești toată lucrarea pe care o ai încredințată de la Dumnezeu. De aceea, cu toată osteneala, am încercat să venim și să împlinim și aici o lucrare așteptată de multă vreme”, a spus ierarhul.
Ceremonia s-a încheiat cu un cuvânt al noului paroh, preotul Gelu Porumb, care a evidențiat legătura duhovnicească deosebită pe care a avut-o cu enoriașii din Parohia Brașovul Vechi 4, alături de care a lucrat spre folosul Bisericii, arătând că şi de acum înainte se va osteni pentru mântuirea credincioșilor din parohia în care va sluji.
A urmat cuvântul părintelui pensionar Vasile Zărnescu, care cu emoție s-a adresat ierarhului, enoriașilor, dar și noului preot paroh.
La final, au luat cuvântul părintele Dănuț Benga, protopopul Brașovului, părintele Daniel Ilie Colceriu, parohul parohiei Brașovul Vechi 3, care are aceeași biserică, și primarul Brașovului, George Scripcariu.

Parohia a fost înființată în 1990

Parohia Brașovul Vechi 4 a fost înființată în anul 1990, cu ordinul Arhiepiscopiei Sibiu, în cartierul Bartolomeu, un cartier unde în anul 1990 nu era nici o biserică ortodoxă. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor religioase ale noii comunități, la început s-a slujit în capela Cimitirului Municipal.
Prin strădania preotului paroh Vasile Zărnescu și a credincioșilor, în anul 1992 s-a pus piatra de temelie a bisericii. Anul următor, în 1993, s-a eliberat autorizația de construcție a bisericii cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigore și Ioan” și „Sfântul Apostol Bartolomeu”. Lucrările de construcție ale bisericii au fost demarate în anul 1994 şi au fost finalizate în anul 2008.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button