Delicte

Profesor acuzat că a violat o fată de 14 ani

Profesor acuzat că a violat o fată de 14 ani

Un profesor de engleză este cercetat pentru viol, agresiune sexuală şi coruperea sexuală a unei fete de 14 ani, a transmis azi, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB). Poliţiştii de la Secţia 18 din Capitală au efectuat două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi au pus în executare trei mandate de aducere într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, concurs real de coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, nedenunţare şi vătămare corporală din culpă.

Potrivit anchetatorilor, în luna iulie a anului 2023, un bărbat, în vârstă de 39 de ani, în calitate de profesor de limba engleză în cadrul unei instituţii culturale destinate copiilor, din Sectorul 4, ar fi profitat de vârsta fragedă a unei minore, care la acea dată avea 14 ani, şi fără consimţământul acesteia ar fi agresat-o sexual în incinta respectivei instituţii. De asemenea, în urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că mama minorei ar fi luat cunoştinţă despre infracţiunea săvârşită asupra fiicei sale, dar nu a denunţat fapta, informează DGPMB.

În urma investigaţiilor, a rezultat presupunerea rezonabilă că, pe timpul vacanţei de vară a anului curent, un alt bărbat, în vârstă de 36 de ani, i-ar fi propus, în mod repetat, minorei, să se întâlnească la o adresă din Sectorul 2. Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de coruperea sexuală a minorilor în formă continuată, racolarea minorilor în scopuri sexuale în formă continuată şi viol săvârşit asupra unui minor.

La data de 29 august, minora şi-ar fi provocat o leziune la nivelul membrului stâng, întrucât mama acesteia i-ar fi restricţionat accesul la telefonul mobil.Marţi, poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi trei mandate de aducere.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul subunităţii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol, agresiune sexuală, coruperea sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale, nedenunţare, vătămare corporală din culpă“, arată sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button