Delicte

Fost polițist din Brașov, condamnat la închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Sentința este definitivă

Un fost polițist din Brașov a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru trafic de droguri, după ce în primă instanță primise închisoare cu suspendare.

Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe fostul poliţist la 2 ani şi 10 luni de închisoare cu executare. Tribunalul Brașov – care a fost instanța de fond – îl condamnase pe Remus Bertea la 2 ani și 10 luni de închisoare. La fel s-a întâmplat și în cazul altui inculpat din dosarul instrumentat de DIICOT.

Iată decizia Curții de Apel Brașov:

17.10.2024
Ora estimata: 9:00
Complet: At5-2018
Tip solutie: Agravarea pedepsei
Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de DIICOT-Serviciul Teritorial Braşov împotriva sentinţei penale nr. 168/S/22.07.2024, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 923/62/2024 pe care o desfiinţează cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei principale aplicată inculpaţilor Bertea Remus şi Pădure Andrei Daniel şi cu privire la nereţinerea prevederilor art. 5 Cod penal pentru toţi inculpaţii. Rejudecând cauza în aceste limite: Reţine la încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost condamnaţi inculpaţii Bertea Remus, Pădure Andrei Daniel şi Dan Mirela prin sentinţa apelată şi prevederile art. 5 Cod penal. Menţine pedeapsa principală de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Bertea Remus prin sentinţa apelată. Înlătură dispoziţiile art. 91 Cod penal cu privire la inculpat. Dispune executarea efectivă în penitenciar a pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Bertea Remus prin sentinţa apelată. Menţine pedeapsa principală de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Pădure Andrei Daniel prin sentinţa apelată. Înlătură dispoziţiile art. 91 Cod penal cu privire la inculpat. Dispune executarea efectivă în penitenciar a pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului Pădure Andrei Daniel prin sentinţa apelată. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. În baza art. 275 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 17.10.2024 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Document: Hotarâre  701/2024  17.10.2024

Remus Bertea ar fi fost prins în timp ce vindea cocaină, fiind îmbrăcat chiar în uniforma de poliţist, după cum au susţinut, la acea vreme reprezentanţii Sindicatului Europol.

Poliţistul, împreună cu alte persoane, a fost reţinut, la începutul lunii septembrie 2023, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, complicitate la trafic de droguri de mare risc şi efectuarea, fără de drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Ulterior, el a fost arestat. Potrivit observatornews.ro, Remus Bertea a vândut cocaină cât era polițist, fără să știe că de câteva luni era filat de ofiţerii de la Crimă Organizat. Cu banii câştigaţi și-ar fi cumpărat maşini sport scumpe şi s-ar fi distrat în cluburi. El ar fi fost atât consumator, cât și dealer de droguri. În aprilie, ar fi fost prins în timp ce conducea cu 240 de km/h, prin Brașov. Tânărul era angajat în Ministerul de Interne din 2019, conform sursei citate. După arestarea polițistului, IPJ Braşov a comunicat că acesta a fost demis şi că se disociază de acţiunile acestuia. Pentru detalii, vezi și:

Fost polițist din Brașov, suspectat de trafic de droguri

Update. Fost polițist brașovean și alți șapte inculpați, arestați preventiv pentru trafic de droguri

Update. Zece persoane reținute pentru trafic de droguri, între care polițistul dat afară de la IPJ Brașov (foto – video)

Sindicatul Europol, despre fostul polițist din Brașov care a fost prins cu droguri


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 luna în urmă

Un cetatean platitor de taxe si impozite lua rapid 15-20 de ani daca incerca sa isi mai rotunjeasca veniturile vanzand droguri. Dar ce sa faci, politia e protejata, ia pedeapsa mai subtire, asa ca intre colegi din sistem, cum le… Citeşte mai mult »

Back to top button