Expres

Spectacol interzis minorilor sub 16 ani, la Brașov

Spectacol interzis minorilor sub 16 ani, la Brașov

Prevenirea extremismului și combaterea tendințelor de radicalizare din societate sunt temele spectacolului intitulat „digiXtremism”, care va fi prezentat în perioada 18-19 octombrie, în Brașov. Este vorba despre un demers cultural organizat de compania de arte multimedia Adepth Infusion, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

„Este un spectacol multimedia în două episoade și care se va juca în două locații diferite din Brașov. Tema se focusează pe prevenirea și combaterea tendințelor de radicalizare reciprocă și a extremismului pe care îl găsim în mediul online și offline. Este inedit, pentru că primul performance îl instalăm într-un cinematograf și al doilea îl vom instala într-o hală industrială. Vom avea atât actori video, cât și actori live care participă.
Inspirat din cărțile publicate de Julia Ebner, cercetător la Institutul pentru Dialog Strategic din Londra, specializată în extremism, radicalizare reciprocă, mituri conspiraționiste și prevenirea terorismului, digiXtremism este o incursiune într-o lume extrem de dură și incomodă, fără cosmetizări sau intenții de estetizare, plină de ură, violență și dezinformare
”, spune organizatorul evenimentului, regizorul Andrei Dinu, citat de Agenția Rador.
Producțiile conțin limbaj licențios, violență verbală și fizică și nu sunt recomandate persoanelor sub 16 ani sau care suferă de epilepsie ori fotofobie, avertizează organizatorii.

Vor fi patru spectacole, câte două în fiecare spațiu, respectiv cinematograful din Coresi și halele industriale Roman, de pe strada Poienelor.

Performeri video:
Elena Purea, Eduard Trifa, Csaba Ciugulitu, Răzvan Bănuț, Iulian Trăistaru

Performeri live: 
Ileana Ursu, Iuliana Danciu, Crina Andriucă, Silviu Hudini, Mihaela Sîrbu (v.) 

a performance signed by adepth infusion – Andrei Dinu, Hanna Nistor, Raul Hotcaș, Raul Fozecaș 

Art Illustrator: Wanda Hutira
Costume: Daiana Nițu
Grafică: Szilárd Székely
Fotografii: Silviu Gheție 
Traducere: Delia Rednic


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button