Expres

Brașovenii își pot trata urgențele oftalmologice la… Sf. Gheorghe sau la București

Brașovenii își pot trata urgențele oftalmologice la… Sf. Gheorghe sau la București

O cititoare myTEX.ro ne-a sesizat că, având nevoie de un control oftalmologic la final de săptămână, a constatat cu neplăcută surprindere că nu mai sunt asigurate urgențele în această specialitate medicală, la Brașov.
Există doar la Sfântul Gheorghe… Excelent! Și așa Județeanul este cum este… cred că o să ne tratăm singuri…”, ne-a scris cititoarea.
De fapt, la Sf. Gheorghe se pot consulta și trata, în regim de urgență, doar pacienții cu probleme oftalmogice care nu necesită o intervenție chirurgicală. Pentru aceasta din urmă, cea mai apropiată unitate sanitară care oferă servicii medicale nonstop este la București, după cum anunțam în ianuarie (detalii aici).
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Brașov nu mai acoperă gărzi pentru urgențe medico-chirurgicale în domeniul ocular, din 21 decembrie 2023, din cauza lipsei de personal.
Pentru această specialitate, ca și pentru Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă şi Arsuri, gărzile ar fi trebuit reluate din luna septembrie.
Pentru Oftalmologie, unde sunt doar trei medici, aceștia au cerut să fie încheiate colaborări cu mai mulţi specialişti din oraş sau chiar din împrejurimi. Ultimele negocieri cu conducerea unităţii au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.
„Cu cei de la Oftalmologie a rămas că vom începe o colaborare dacă nu găsim mai mulţi doctori, suntem în discuţii cu cei de la Sfântu Gheorghe. La ora actuale ei preiau toate urgenţele oftalmologice. Şi să facem o perioadă la noi, o perioadă la ei. Au trimis un draft de protocol în acest sens. Îl studiază colegii noştri de pe Oftalmologie, dar noi sperăm să putem asigura o linie întreagă aici. Problema pe Oftalmologie este că, fiind doar trei doctori pe gardă, iar urgenţe sunt foarte multe, nu pot face faţă. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care am avut un doctor care şi-a dat demisia cu totul din spital”, a declarat la Radio România Braşov managerul spitalului, Emil Mailat.
Şi pentru Chirurgie plastică, procedura de reluare a serviciului de gardă – întrerupt din august 2022, brașovenii fiind nevoiți să se deplaseze, în caz de urgență, la alte spitale din țară – este anevoioasă.
„La ora actuală, pe această secţie lucrează patru medici, dar sunt înregistrate şi două solicitări de transfer din ţară, astfel că, în perioada următoare, ar putea fi asigurată cel puţin garda la domiciliu”, a precizat managerul spitalului, pentru aceeași sursă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button