USR Brașov propune o listă de candidați competenți și integri pentru viitorul parlament
Pentru alegerile parlamentare, USR vine în fața brașovenilor cu o echipă de oameni competenți și integri, aleși de membrii organizației în mod democratic și transparent. O echipă care își asumă continuarea luptei cu PSD și PNL, partidele comasate a căror guvernare dezastruoasă a adus scumpiri și datorii enorme și care în Consiliul Local Brașov, în ultimii 4 ani, au blocat și tergiversat proiectele de dezvoltare ale Brașovului.
Viitorii parlamentari USR Brașov vor face echipă cu toți ceilalți reprezentanți USR aleși în funcții și demnități publice și vor continua, în următorii 4 ani, să construiască soluții reale pentru cetățeni și să susțină, prin toate mijloacele, proiectele necesare pentru dezvoltarea județului Brașov.
USR Brașov a fost mereu alături de oameni și de comunitate. Și în această perioadă, candidații USR Brașov pentru Parlamentul României, alături de primari, consilieri locali și județeni, merg prin toate localitățile din județ pentru a sta de vorbă cu oamenii despre cum putem să îi ajutăm și cum putem contribui, de la toate nivelurile administrației, la un viitor mai bun pentru toți.
Allen Coliban deschide lista pentru Camera Deputaților
Lista USR Brașov pentru Camera Deputaților este deschisă de primarul Brașovului, Allen Coliban, urmat de: Ovidiu Paraschivescu, Andrei Miftode, Alexandra Coliban, Beatrice Moraru, Alexandru Cosmin Gheorghe, Radu Alexandru Cențiu, Elena Chirilă-Buga și Bogdan Mihai Zidaru.
Allen Coliban (45 de ani) este primarul în funcție al municipiului Brașov, a cărui muncă din acești 4 ani este recunoscută și apreciată de zeci de mii de brașoveni care i-au acordat votul lor la alegerile locale de anul acesta. El a demarat cel mai ambițios program de investiții în infrastructura educațională timpurie (8 grădinițe și 5 creșe), a investit în sportul de masă, a făcut ca orașul să renască din punct de vedere cultural. A rezolvat multe din problemele de mediu ale Brașovului, a reglementat modul în care se construiește în Brașov, a atras fonduri europene record și a dublat bugetul primăriei într-un singur mandat.
Din postura de deputat, Allen Coliban își propune să lupte pentru continuarea proiectelor începute ca primar al Brașovului, pentru păstrarea lucrurilor bune câștigate în acești ani și pentru proiectele mari (spitalele, stadionul) blocate la nivel guvernamental. Totodată, recâștigarea primăriei în 2028 rămâne obiectivul principal, având îndoieli serioase că Scripcaru va dori sau va fi capabil să continue proiectele începute din 2020, menite să ridice nivelul de trai al brașovenilor.
„Parlamentarii pe care i-ați trimis din USR Brașov în 2016 și în 2020 au arătat performanță. Au arătat că sunt cei mai activi parlamentari, cei mai prezenți, cei mai aproape de interesele comunității. Asta ne propunem să facem și în următorii patru ani. Vom face o echipă în interesul brașovenilor și al Brașovului.” a declarat Allen Coliban.
Ovidiu Paraschivescu (42 de ani), al doilea pe lista pentru Camera Deputaților, este de profesie inginer programator. Este consilier județean din 2021, unul dintre cei mai activi din județ, iar din 2022 are mandat de administrator la RATBV pentru patru ani, obținut în urma unui concurs public. S-a implicat în probleme legate de starea drumurilor județene, podul de la Podu Oltului, construcțiile ilegale de pe valea Sâmbetei, lipsa unor servicii medicale absolut necesare la nivelul județului, etc.
Ca deputat, se va lupta în mod special pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav și finalizarea sectoarelor de autostrăzi Brașov – Sibiu, Brașov – Bacău și Râșnov – Comarnic. De asemenea, va acorda sprijin legislativ și va exercita control parlamentar și instituțional la nivelul administrațiilor locale pentru sprijinirea proiectelor de dezvoltare locală.
Andrei Miftode (42 de ani) are 17 ani de experiență profesională în companii din domeniul IT și a activat 12 ani în mediul civic, în mai multe ONG-uri, dorindu-și de tânăr să se implice în schimbarea în bine a României.
Din 2020 este deputat, activează în Comisia pentru învățământ, unde s-a remarcat prin multe inițiative menite să îmbunătățească condițiile participanților la educația formală. Este cel mai harnic deputat de Brașov, cu peste 200 de inițiative legislative, și are peste 97% prezență la voturile din Camera Deputaților, lipsind doar pentru probleme de sănătate și când a reprezentat România la Adunarea Parlamentară a OSCE. N-a luat niciun leu „pe semnătură”, toată suma forfetară a folosit-o pentru cabinetul parlamentar și a justificat cheltuirea ei în întregime. Andrei Miftode dorește să continue munca pentru îmbunătățirea educației și să contribuie la reforma de care România are nevoie.
Alexandra Coliban (49 de ani) este de profesie traducător, unul dintre cei mai apreciați din România. A condus filiala locală USR Brașov timp de trei ani, în perioada 2019-2022. În 2020, a coordonat realizarea programului politic al USR PLUS și al lui Allen Coliban (nu există nicio legătură de rudenie cu Allen Coliban), iar din septembrie 2022, face parte din cabinetul primarului Brașovului.
Programul ei politic se bazează pe trei teme esențiale pentru generația sa, cea care are acum în grijă atât copii, cât și părinți, cu provocări din ambele părți: sănătatea viitoarelor mame, educația tinerilor noștri și modul în care reușim să asigurăm seniorilor noștri o bătrânețe decentă și demnă. Nu în ultimul rând, Alexandra va apăra, cu puterile conferite de funcția de deputat, direcția de dezvoltare a Brașovului ca oraș viu, verde și sustenabil, cu respect pentru patrimoniul arhitectural și natural, cu o comunitate informată și activă.
Irineu Darău deschide lista USR Brașov pentru Senat
Lista pentru Senat este deschisă de actualul senator Irineu Darău, urmat de Daniela Olariu, George Gârbacea, Filofteia Matei și Laura Elena Lefter.
„Suntem deciși să continuăm această luptă pentru principii și valori în politică, în folosul cetățenilor. Am câștigat experiență, suntem o organizație unită, avem oameni valoroși atât în administrația locală, cât și în viitorul Parlament și vom lupta până la capăt pentru apărarea Brașovului, pentru apărarea intereselor brașovenilor.” spune Irineu Darău.
Irineu Darău (38 ani) a crescut în satul Ucea de Jos din Țara Făgărașului. A fost olimpic național la informatică și la istorie și are o experiență profesională de aproape 15 ani în informatică și antreprenoriat. Din 2020, este senator de Brașov, unul dintre cei mai activi din actualul mandat, având o contribuție majoră la inițiative precum masa caldă în școli și corectarea legilor educației. La alegerile locale de anul acesta, și-a asumat candidatura la președinția Consiliului Județean Brașov și a obținut votul a 50.000 de oameni din județ.
Crede că unele schimbări în societatea românească se produc foarte greu, de aceea e important ca românii să aleagă politicieni curați și dispuși să susțină acest efort prelungit. Dacă brașovenii îi vor acorda șansa unui nou mandat, Irineu va continua să se lupte pentru un stat modern și funcțional, în beneficiul cetățenilor și în care copiii noștri să se regăsească, să nu mai aibă tentația de a părăsi țara.
Daniela Olariu (45 de ani) este a doua pe lista candidaților pentru Senat. A studiat Dreptul la Universitatea Transilvania din Brașov, apoi un master în Dreptul penal al afacerilor, precum și un master în Dreptul și guvernanța afacerilor europene la Université Paris 1 Panthèon Sorbonne. A lucrat în Japonia, Hong Kong și Statele Unite ale Americii și vorbește fluent engleză, franceză și japoneză. Este antreprenoare în domeniul sănătății.
În calitate de jurist, antreprenor și contribuabil în această țară, a observat că legislația fiscală actuală nu încurajează înființarea și dezvoltarea de întreprinderi mici și mijlocii, deși acestea reprezintă o sursă importantă de venit pentru bugetul statului. Legislația fiscală din România a fost modificată de peste 30 de ori în ultimii 5 ani, ceea ce a creat instabilitate și o lipsă de predictibilitate pentru antreprenori și investitori. Ca senator, Daniela își dorește să contribuie la o legislație mai stabilă și mai coerentă în domeniul fiscal și la adaptarea educației la cerințele actuale.
P – articol al USR Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Nu jigodiile aceste ne voiau pe toți injectați!?
PE ĂȘTIA SĂ-I MAI VOTEZE RACHEȚII, CĂ BRAȘOVENII SUNT SĂTUI DE EI!