Politic

PSD Brașov către PNL: Încetați sarabanda fentelor electorale cu pensiile militare

PSD Brașov către PNL: Încetați sarabanda fentelor electorale cu pensiile militare

Deputatul PSD de Brașov Marian Rasaliu le-a cerut liberalilor să „înceteze sarabanda fentelor electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare. Nu le blochează nimeni proiectele de lege. Singurii care sabotează rezolvarea situaţiei sunt chiar liberalii, care s-au încurcat în iniţiativele depuse în Parlament, pe această temă”.
Deputatul social-democrat a menţionat că „dincolo de declaraţiile acuzatoare ale liberalilor, realitatea este cu totul alta. Încă din luna aprilie, parlamentarul PNL Bogdan Huţucă, cel care conduce Comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, ţine la sertar un amendament privind actualizarea pensiilor militare prin raportare la soldele de grad sau la salariile cadrelor aflate în activitate (PL-x nr. 262/2024 Lege pentru aprobarea OUG 26/2024). Fără nicio explicaţie, luni de zile, el a refuzat să trimită acest amendament la plen, pentru votul final. În schimb, într-un demers pur electoral, la începutul lunii septembrie, PNL a depus o altă iniţiativă în Parlament cu un conţinut similar, cu singurul scop ca semnăturile PNL să fie pe actul normativ care rezolvă problemele pensionarilor militari (Pl-x nr. 540/2024 pentru modificarea Legii 223/2015).

Însă tot PNL şi-a blocat propria iniţiativă, după ce preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a discutat în Coaliţie elaborarea unui alt proiect de lege, cu acelaşi obiect, care să fie semnat de liderii celor două partide aflate la guvernare. Acesta este firul evenimentelor, iar acuzele liberalilor nu sunt decât declaraţii electorale. În calitate de deputat al Camerei Deputaţilor, consider că este inadmisibil ca pensionarii militari să fie folosiţi ca monedă de schimb în jocurile politice ale PNL”.
Marian Rasaliu a mai anunţat că PSD va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
15 ore în urmă

Pensiile speciale trebuie desființate. TOATE! Și cele ale militaurizaților primele, deoarece ei sunt cei mai mulți! Cei care nu au vârsta LEGALĂ de pensionare, adică 65 de ani, reîncadrați, dacă se poate iar dacă nu pensia minimă pe țară. TREBUIE… Citeşte mai mult »

Back to top button