Expres

O companie aeriană low cost scumpește tarifele

O companie aeriană low cost scumpește tarifele

Compania aeriană de zboruri la preț redus Ryanair își schimbă simțitor politica de taxare a bagajelor suplimentare și de tarifare pentru rezervarea locurilor. Noile modificări îi afectează mai ales pe cei care achiziționează aceste servicii după ce și-au cumpărat deja bilet. Îmbarcarea prioritară, pentru care călătorii scoteau din buzunar între 20 și 38 de euro, poate ajunge acum până la 60 de euro. Cu rezervare în avans, prețul va fi cuprins în intervalul 6-36 de euro, în funcție de destinație și dată, scrie marți, 8 octombrie, Il Messaggero. Operatorul de zbor permite în continuare accesul cu bagaje de dimensiuni foarte reduse, 40x20x25 cm, fără costuri suplimentare.

Pentru bagajele mai mari, prețul va fi diferențiat, astfel încât un bagaj de 10 kilograme va costa între 12 și 30 de euro la rezervare sau între 24 și 40 de euro, dacă este cumpărat ulterior. Pentru bagajele de 20 de kilograme, costurile încep de la 19 euro și ajung la 60 de euro, odată cu rezervarea, respectiv de la 44 de euro, ajungând până la 60 de euro, dacă sunt cumpărate după. Orice kilogram în plus costă. Depășirea limitei de greutate va aduce o plată de 12 euro pentru fiecare kilogram. Bagajele speciale, precum instrumentele muzicale sau echipamentul sportiv, sunt taxate cu 50 de euro, indiferent de momentul adăugării la bilet. Compania susține că astfel de modificări sunt necesare pentru a ține pasul cu prețurile practicate în mod obișnuit la preluarea bagajelor la poartă, conform publicației citate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button