Ce a spus Sebastian Rusu, nr. 1 pe lista deputaților PNL pentru Brașov
Ce a spus Sebastian Rusu, nr. 1 pe lista deputaților PNL pentru Brașov la alegerile parlamentare.
„Sunt onorat să deschid lista deputaților din Brașov din partea Partidului Național Liberal și să am susținerea colegilor și a comunității noastre. Ca brașovean născut și crescut chiar aici, am fost mereu profund implicat în dezvoltarea comunității. În toți acești ani, fie ca antreprenor, fie ca profesor sau om politic, am fost ghidat de dorința de a contribui la progresul și la creșterea calității vieții în Brașov”, a declarat (încă) viceprimarul PNL al Brașovului.
Ce a spus Sebastian Rusu, nr. 1 pe lista deputaților PNL pentru Brașov
Sebastian Rusu a continuat: „În cadrul ședinței Comitetului de Coordonare Județeană a fost anunțată această decizie importantă, alături de președintele Adrian Veștea și primarul ales al municipiului Brașov, George Scripcaru. Faptul că mi s-a încredințat deschiderea acestei liste mă onorează și mă responsabilizează, conștient fiind de importanța misiunii ce urmează. Brașovul are un potențial imens și este datoria noastră să susținem proiecte care să dezvolte întreg județul prin investiții inteligente, sprijinirea educației și crearea unui mediu favorabil inițiativei private. În fața acestei duble responsabilități: de a reprezenta valorile liberale și de a duce vocea brașovenilor în Parlament, voi pune toată pregătirea, energia și determinarea mea pentru a răspunde așteptărilor ce vor urma”.
Detalii referitoare la listele PNL Brașov pentru deputați și senatori la alegerile parlamentare – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Ești onorat să faci parte din lista care distruge Brașovul, felicitări!
Datorita vouă, Brașovul s a ” dezvoltat” cu
aprobări făcute cu fundul și nu prin competența sau profesionalism.
Atâta va duce capul ,cum sa mai furati bani pentru partid.
câtă nesimțire. ați votat cu abținere toate proiectele propuse de primărie doar pentru că nu erau făcute de voi. asta arata ce javre sunteți. nici măcar nu ați avut curaj să votați împotriva. ați dat abținere care se contorizează ca… Citeşte mai mult »
dacă luptai pentru oraș rămâneai în oraș. nu candidai pentru deputat. mergi la. București sa ți vezi interesul… asa cum toți ați făcut
Toți sunt niște ipocriți nesimțiți fara valoare, politicieni de doi lei.