Calea verde a Brașovului se dezvoltă / Primăria a lansat proceduri de achiziție pentru alte 2 piste de biciclete / Câte vor fi în total
Calea verde a Brașovului se dezvoltă.
Primăria Brașov continuă programul de investiții în mobilitatea verde, prin dezvoltarea infrastructurii necesare mijloacelor de transport ecologice, fie că vorbim de transportul în comun, de transportul velo sau de cel pietonal. În ceea ce privește transportul velo, obiectivul asumat de Municipalitate este ca, în câțiva ani, fiecare brașovean să aibă în apropierea locuinței sau a locului de muncă o pistă de biciclete.
Pe lângă proiectul major al Municipalității, Calea verde, continuă și proiectele care conectează această axă principală de transport velo cu restul cartierelor, astfel încât întregul oraș să fie conectat prin piste pentru biciclete.
Primăria a lansat două proceduri de achiziție pentru proiectarea și amenajarea unei piste velo care va face legătura între cartierul Valea Cetății și Centrul Civic, precum și una care va lega zona Făget cu B-dul Griviței și Mihai Viteazu, iar de acolo, pe o altă pistă, până la intersecția de la Ceasu’ Rău.
Calea verde a Brașovului se dezvoltă
1. Traseu Răcădău – Mall AFI
Proiectul prevede construirea unui traseu destinat traficului pietonal și cu bicicleta ce va asigura conexiunea dintre zona de Pietonal Răcădău, Parcul Trandafirilor, Magnolia Shopping Center, AFI Brașov, Centrul Civic, Calea București.
Acest traseu va asigura conexiunea cu traseul II (Valea Cetății – terminal RAT Poienelor) și cu centrul istoric, prin conectarea cu actuala pistă pentru biciclete care leagă centrul civic cu Livada Poștei.
Această infrastructură integrată pentru ciclism și trafic pietonal va avea o lungime cumulată de 4,4 km și va desfășura pe următoarele trasee:
- Tronson I: zona Pietonal Răcădău – str. Mureșului: str. Tâmpei, str. Padina, str. Vârful cu Dor, str. Crișului, str. Someșului, str. Mureșului;
- Tronson II: str. Carpaților – Calea București: str. Vasile Alecsandri, str. Carpaților; b-dul Muncii, str. Carpaților, Calea București;
- Tronson III: zona AFI Brașov-Centrul Civic inel: Calea București, str. Nicolae Titulescu, str. Castanilor.
Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 6.977.140,27 lei + TVA.
2. Traseu Făget – Griviței – Mihai Viteazul
Traseul Făget – Griviței – Mihai Viteazul a fost analizat prin prisma a două scenarii: pe str. Vulcan și pe str. Codrul Cosminului. Varianta optimă aleasă a fost str. Vulcan, întrucât str. Codrul Cosminului este o arteră de legătură între două străzi de categorie superioară: 13 Decembrie și Griviței. Astfel, se reduce aglomerarea intersecțiilor 13 Decembrie-Aurel Vlaicu-Bulevardul Gării și Griviței-Aurel Vlaicu-Plevnei.
Acest traseu are o lungime de aproximativ 1,5 km, și continuă pista de pe Bd. Gării din Calea Verde / POR Traseul 1 și o conectează de pista aflată în proiectare de pe str. Mihai Viteazul.
Traseul va fi amenajat prin ocuparea unei benzi de circulație cu pistă de biciclete și transformând str. Vulcan, str. Călugăreni și o parte din str. Vasile Cârlova în străzi cu sens unic.
Execuția traseului va fi coordonată cu proiectul Calea Verde, tronsonul Bd. Gării între Gara Brașov și Făget (intersecția între Bd. 13 Decembrie și Bd. Gării).
Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție este de 2.573.895,43 lei + TVA.
Calea verde a Brașovului se dezvoltă
Traseul principal pentru Calea verde se va derula pe mai multe tronsoane:
– tronsonul 1: Calea București, din Cartier Noua, până la stația capăt de linie Saturn (joncțiune cu Traseul 1, Traseul 2 și traseul Benzi dedicate pentru transportul public);
– tronsonul 2: B-dul Saturn, de la stația capăt de linie, până la intersecția Gemenii;
– tronsonul 3: B-dul Alexandru Vlahuță, intersecția ITC (joncțiunea cu Traseul 1);
– tronsonul 4: B-dul 15 Noiembrie (joncțiune cu Traseul 1 ) – b-dul Eroilor;
– tronsonul 5: str. Lungă (până la intersecția cu str. De Mjloc) – str. De Mijloc;
– tronsonul 6: Calea Făgărașului – str. Institutului;
– str. Cristianului (tronson str. Mică – str. Cărămidăriei);
– str. Cărămidăriei (tronson str. Cristianului – Calea Făgărașului);
– Calea Făgărașului, str. Cărămidăriei – corelare cu proiect str. Institutului.
La acestea se adaugă extinderi către Zona Metropolitană și legături cu alte trasee sau puncte de interes:
– str. Hărmanului – extindere în ZM spre Hărman;
– str. 13 Decembrie, de la intersecția cu Bd. Griviței – extindere spre Cartierul Coresi și în ZM spre Sânpetru;
– str. Dimitrie Anghel, Str. Plugarilor, Str. Stupinei , Str. Bârsei – extindere spre Cartierul Stupini.
– str. Zizinului, de la intersecția Gemenii spre centrul civic;
– b-dul Gării, de la gara Brașov la Făget;
– str. Lacurilor, de la intersecția cu Calea București.
Având în vedere că pe anumite tronsoane sunt necesare exproprieri, proiectul va fi etapizat, iar pentru prima etapă, acolo unde situația juridică este clară, se va depune proiect de finanțare prin POR în acest an.
Calea verde a Brașovului se dezvoltă
Primăria Brașov a mai dat următoarele date:
Traseul 1, terminal Poienelor – Crinului – B-dul Victoriei – Centrul Civic, este în etapă finală de clarificări între proiectant și constructor pentru ca lucrările să poate fi demarate.
Traseul 2, Valea Cetății – terminal Poienelor – se așteaptă de la proiectant actualizarea valorilor din deviz, având în vedere că nu au existat ofertanți la procedurile de achiziție organizate.
Traseu Prefectură – Pietrele lui Solomon – se definitivează proiectul tehnic pentru obținerea avizelor necesare, după finalizarea căruia va fi lansată procedura de achiziție pentru lucrări.
Traseu Bartolomeu Nord – Onix – Ceasu’ Rău – se lucrează la studiul de fezabilitate, a fost predat conceptul de intervenție.
Traseu Inelul Centrul Civic (interior, complementar cu segment traseu 1) și ramificație str. Griviței, în zona Onix, continuare pe str. Mihai Viteazul, până la Stadionul Tineretului -a fost finalizat studiul de fezabilitate, este în faza de obținerea avize.
Traseul 7, Al. I .Cuza – Avram Iancu și Sub Tâmpa – Magazinul Star – se lucrează la studiul de fezabilitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.