Bărbat arestat preventiv după ce a făcut scandal și a agresat mai multe persoane, în Apața, județul Brașov
Bărbat arestat preventiv după ce a făcut scandal în Apața, județul Brașov.
Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Hoghiz, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal.
„La data de 02 septembrie a.c., în jurul orei 04:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Pădurii, din localitatea Apața, județ Brașov, un bărbat ar fi provocat un scandal.
Urmare a sesizării primite, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constat că cele sesizate se confirmă. Astfel, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, un bărbat, de 35 de ani, ar fi agresat fizic, folosindu-se de un obiect contondent și de un obiect ascuțit, alte patru persoane. De asemenea, în cadrul conflictului, bărbatul agresiv ar fi adresat amenințări și ar fi distrus poarta de acces în locuința uneia dintre persoanele vătămate“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Polițiștii au dispus reținerea și introducerea bărbatului în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, după ce a fost prezentat de către procuror în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele bărbatului agresiv a fost emis un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.