Plimbare pe roți, pentru un Brașov mai verde
Plimbare pe roți, pentru un Brașov mai verde
Asociația Tot Mai Verde Brașov anunță organizarea evenimentului Parada Bicicletelor, „un eveniment mult așteptat care va reuni iubitorii de mișcare și susținătorii unui Brașov mai prietenos cu mediul. Această inițiativă, programată pentru duminică, 8 septembrie, are ca scop creșterea conștientizării asupra numărului mare de utilizatori de biciclete și necesitatea dezvoltării unei infrastructuri moderne și sigure pentru ciclism”, spune Iulian Dudiță, președintele asociației.
Participanții sunt așteptați la ora 15:30 în Parcul Nicolae Titulescu (Parcul Central), unde va avea loc întâlnirea, iar startul paradei va fi dat la ora 16:00. Traseul are o lungime de 10 kilometri și va cuprinde: Parcul Central Nicolae Titulescu – Bulevardul Eroilor – Centru Civic- Strada Zizin – Gemenii – Bulevardul Alexandru Vlahuță – Bulevardul Gării – Bulevardul Victoriei – Strada Mihail Kogălniceanu – Strada Iuliu Maniu – Strada Nicolae Iorga – Parcul Central Nicolae Titulescu.
Evenimentul este deschis tuturor, indiferent de vârstă sau nivel de experiență. În plus, persoanele care vin din cartierele Bartolomeu, Tractorul, Triaj, Uzina 2, Noua sau Răcădău vor avea ocazia să se alăture unor grupuri coordonate special, care vor pleca organizat spre punctul de start, de la ora 15.
„Ne bucurăm să organizăm din nou acest eveniment, îndrăgit de iubitorii de mișcare din Brașov. Este un eveniment în care ne plimbăm alături de prieteni prin oraș. Deplasarea se va face pe două benzi de circulație, pe tot traseul”, a precizat Iulian Dudiță.
Evenimentul nu este destinat exclusiv bicicliștilor, la eveniment sunt invitați și cei pe role și pe trotinete.
Asociația Tot Mai Verde invită cetățenii, de toate vârstele, alături de familie și prieteni, să participe „la o zi plină de energie pozitivă, pentru a crea un oraș Tot Mai Verde și mai prietenos cu mediul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.