Economic

O zonă din Brașov, printre cele mai scumpe 4 din țară pe piața închirierilor de locuințe – de la 1.000 de euro pe lună / Ce cartiere mai au căutare

O zonă din Brașov, printre cele mai scumpe din țară pe piața închirierilor de locuințe.

Înainte de începerea noului an universitar, piața închirierilor de locuințe freamătă, iar chiriile cresc față de lunile precedente. Asta în contextul în care competiția pentru cele mai bune locuințe, atât ca poziționare, cât și ca facilități și mobilier, devine una acerbă într-un sector cu o ofertă limitată.

„În această perioadă, prețurile pot fi cu până la 20% mai ridicate”, a precizat Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.

Cele mai căutate apartamente sunt cele de tip studio și unitățile cu două camere. Apartamentele noi prezintă un interes mai ridicat, dar contează foarte mult și zona și apropierea față facultăți, în special în centrele universitare.

Potrivit Imobiliare.ro, care a analizat piața închirierilor din cele mai importante șase centre universitate din România (București, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța și Iași), există patru zone în România unde plătești, în medie, cel puțin 1.000 euro/lună pentru închirierea unui apartament. Trei dintre ele se află în București (Primăverii, Aviatorilor-Kiseleff, Dorobanți), iar a patra în Brașov (Calea Poienii), oraș care depășește Cluj-Napoca. 

O zonă din Brașov, printre cele mai scumpe 4 din țară pe piața închirierilor de locuințe

Proprietarii din Brașov au scumpit ușor chiriile în cazul apartamentelor cu 2 camere, media ajungând de la 490 euro în iulie la 499 euro în prima jumătate a lunii august.

Calea Poienii este a patra cea mai scumpă zonă din țară pentru chiriași, cu o medie de 1.000 euro/lună, care depășește cu mult centrul orașului Cluj-Napoca, unde locuințele se închiriază cu 650 euro/lună, potrivit Forbes.ro.

Dacă ai un astfel de buget te poți muta în pitoreasca zonă Prund-Șchei, unde, însă, oferta de proprietăți disponibile la închiriere este foarte limitată.

Cei mai mulți potențiali chiriași din Brașov s-au arătat interesați de proprietățile din zona Tractorul – Coresi, unde chiria medie lunară este de 500 de euro. Locuințele din cartierul Astra, cele poziționate în Centrul Istoric și cele din zona Centrului Civic se află și ele pe radarul persoanelor care își caută o chirie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button