Timp liber

Junii ne invită la ultimul Joc strămoșesc din acest an

Junii ne invită la ultimul Joc strămoșesc din acest an.

Societatea Junilor Dorobanţi organizează astăzi, în prima duminică de după praznicul Adormirii Maicii Domnului, tradiţionalul Joc strămoşesc de la Crucea Dreptăţii (Fântâniţa Popii, pe strada Pajiştei, lângă rezervor). La acest eveniment plin de fast şi veselie, sunt invitați toţi iubitorii tradiţiei braşovene a Junilor din Şcheii Braşovului. Sărbătoarea face parte din calendarul anual şi este susținută de Primăria Brașov și Centrul Cultural Reduta. Este ultimul joc strămoșesc dintre cele patru, care au loc în fiecare an în Șcheii Brașovului.
Evenimentul începe la ora 10.00, în Piața Unirii, unde Junii Tineri, împreună cu frumoasele junițe, vor dansa celebra Horă a Junilor, iar de la ora 14.00, se face aducerea fetelor la joc la Crucea Dreptății. Vor fi prezentate jocurile strămoşeşti pe care tinerii trebuie să le cunoască pentru a fi integraţi în viaţa socială a adulţilor din Şcheii Braşovului: hora junilor, brâul, breaza, ardeleana, sârba şi braşoveanca. Crucea Dreptății este la capătul străzilor Pajiștei și Fântâniței, lângă rezervorul cu apă din Șchei. Se poate ajunge cu mașina din Piața Unirii, apoi pe strada Pajiștei.
Evenimentul se va încheia la ora 20:00.

Decorarea platoului de la Crucea Dreptăţii unde are loc jocul este în sarcina junilor. Aceştia aduc din pădure un brad, de șase-şapte metri înălţime pe care-l înfig într-o groapă săpată în pământ în ziua dinaintea jocului. Bradul este decorat cu ghirlande de hârtie colorată confecţionate de către fetele care participă la joc, iar în vârful bradului se prind un steag tricolor şi un buchet de flori.
Jocul strămoşesc reprezintă una dintre cele mai frumoase şi spectaculoase tradiţii din Şchei şi constituie unul din rarele momente când, alături de juni, pot fi admirate băiatele din Şchei – Pajişte, înveşmântate în frumosul port tradiţional din Şchei: sumnă şi laibăr de brocart, cămaşă de borangic, „pumni” cusuţi cu fir de argint, brâie cu paftale din metal preţios. Jocul strămoşesc este o ultimă rămăşită din perioada în care comunitatea românească din Şchei mai păstra încă multe din trăsăturile caracteristice satului transilvănean tradiţional. Este o sărbătoare în care, în trecut, era implicată toată populaţia din Şchei, inclusiv fetele şi familiile lor, întocmai ca în „Ziua de Stropit” din Lunea Mare. Tinerii trebuiau să convingă fetele şi pe rudele lor să vină la joc. Participarea aceasta presupunea mai mult decât efortul fetelor de a învăţa să „joace” şi să aibă purtări alese.


Programul evenimentului:
10:00-11:00 – Hora Junilor în Piața Unirii
14:00-14:30: Aducerea fetelor în costum tradițional la Crucea Dreptății și Hora Junilor

14:30-20:00 : Sunt prezentate diferite dansuri specifice brâul, breaza, ardeleana etc
20:00 : Încheierea evenimentului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button