Amendă uriașă pentru un bărbat care a abandonat un câine
Amendă uriașă pentru un bărbat care a abandonat un câine
Un bărbat de 49 de ani din municipiul Bistriţa s-a ales cu o amendă de 12.000 de lei din partea poliţiştilor, după ce, în cursul după-amiezii de marţi, a transportat cu maşina de serviciu un câine, închis într-un tomberon, pe care ulterior l-a abandonat pe o stradă de la periferia oraşului, transmite Agerpres.
Scenele au fost filmate de un alt participant la trafic şi puse la dispoziţia unui ziar local, care ulterior le-a făcut publice pe Facebook. După apariţia imaginilor, poliţiştii s-au sesizat şi l-au identificat pe autorul faptei.
„În urma apariţiei în spaţiul public a imaginilor, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor Bistriţa-Năsăud s-au sesizat din oficiu şi au demarat verificările pentru identificarea persoanei în cauză. (…) A fost identificat autoturismul în cauză, precum şi conducătorul acestuia, un bărbat de 49 de ani din Bistriţa. În urma verificărilor a reieşit faptul că, în după-masa de 6 august, acesta ar fi transportat şi abandonat un câine, pe domeniul public, strada Valea Budacului. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional pentru nerespectarea Legii 2005/2004, cu amendă în cuantum de 12.000 de lei”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii au solicitat sprijinul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa pentru preluarea câinelui şi plasarea acestuia într-un adăpost.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.