Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris
Fostul fotbalist brazilian Zico, jefuit la Paris
Fostul fotbalist brazilian Arthur Antunes Coimbra, cunoscut ca Zico, a fost jefuit la Paris, unde se află pentru a lua parte la Jocurile Olimpice, scrie publicaţia Le Parisien, citată de News.ro.
Invitat la Paris de delegația braziliană la Jocurile Olimpice, Zico a fost jefuit joi seara, la ieşirea din hotel, în timp ce se urca într-un taxi.
Acesta a părăsit hotelul în care era cazat cu o servietă care conținea un lanț cu diamante, un ceas Rolex, cât şi 2.000 de euro şi 2.000 de dolari, notează publicaţia franceză. Potrivit sursei citate, Zico s-a urcat într-un taxi, iar servieta a pus-o în portbagajul mașinii. Unul dintre hoţi i-a distras atenția șoferului, în timp ce celălalt a sustras servieta din portbagajul taxiului.
Conform sursei citate, în servietă se aflau bunuri de aproximativ 500.000 de euro și nu există martori. Fostul fotbalist a depus o plângere, iar autorităţile au deschis o anchetă în acest caz. După primele cercetări, prejudiciul ar fi „foarte supraestimat”, potrivit unei surse apropiate anchetei, citate de AFP. Supranumit „Pele alb”, Zico a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Braziliei în anii 80. Fostul mijlocaș ofensiv a marcat un total de 370 de goluri la clubul Flamengo între 1971 și 1983.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.