Sport

O fostă lideră mondială se retrage după Jocurile Olimpice

O fostă lideră mondială se retrage după Jocurile Olimpice
Jucătoarea germană Angelique Kerber, triplă campioană de Grand Slam, şi vicecampioană olimpică la Rio 2016, a anunţat că se va retrage din tenis după participarea la turneul olimpic de la Paris, care are loc la Roland Garros (27 iulie – 4 august), scrie Reuters.

Kerber, 36 ani, fost numărul 1 mondial WTA, a pierdut finala de la Rio 2016 în faţa portoricanei Monica Puig, dar în acelaşi an s-a impus la Australian Open şi US Open. Doi ani mai târziu, germanca a triumfat şi la Wimbledon.

„Înainte ca Jocurile să înceapă, pot spune deja că nu voi uita niciodată Paris 2024, pentru că va fi ultimul meu turneu profesionist ca jucătoare de tenis. Şi în timp ce aceasta ar putea fi de fapt decizia corectă, nu se va simţi niciodată aşa. Pur şi simplu pentru că iubesc sportul din toată inima şi sunt recunoscătoare pentru amintirile şi oportunităţile pe care mi le-a oferit.

Jocurile Olimpice la care am participat până acum au fost mai mult decât competiţii, deoarece reprezintă diferite capitole din viaţa mea ca jucătoare de tenis: urcuşul, vârful, linia de sosire”, a spus campioana germană pe reţelele de socializare.
Kerber a revenit în circuitul WTA la începutul acestui sezon după o pauză de 18 luni luată pentru a naşte un copil.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button