Anunț important de la Wizz Air
Anunț important de la Wizz Air
Wizz Air anunţă că reia zborurile din Chişinău spre Viena începând cu septembrie 2024 şi introduce două noi rute din Varşovia (din septembrie) şi Abu Dhabi (din octombrie) către Chişinău.
„Wizz Air anunţă reluarea zborurilor din Chişinău către Viena, împreună cu introducerea a două noi rute din Varşovia şi Abu Dhabi către Chişinău. Aceste adăugiri vor oferi cetăţenilor moldoveni opţiuni de călătorie mai accesibile şi mai convenabile, permiţându-le să-şi viziteze familia, prietenii şi să exploreze cu uşurinţă oraşe noi”, anunţă compania, care precizează că biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei sau prin aplicaţia de mobil.
Începând cu septembrie 2024, Wizz Air va deservi ruta Chişinău-Viena de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri şi vineri. Viena, renumită pentru patrimoniul său cultural bogat, oferă turiştilor posibilitatea de a vizita repere emblematice precum Palatul Schönbrunn, Catedrala Sfântul Ştefan şi Hofburg.
Din septembrie 2024, cetăţenii moldoveni pot beneficia, de asemenea, de zboruri directe de la Varşovia la Chişinău în fiecare luni, miercuri şi vineri.
De asemenea, începând cu octombrie 2024, Wizz Air va lansa zboruri directe din Chişinău către Abu Dhabi, operând miercurea, vinerea şi duminica.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.