Algocalminul ar putea fi retras de pe piață
Algocalminul ar putea fi retras de pe piață
O investigație de amploare are loc în Uniunea Europeană, asupra efectelor adverse pe care le poate avea o substanță conținută de analgezice uzuale numită metamizol. La investigație participă și Agenţia Română a Medicamentului. În urma investigației se poate ajunge până la suspendarea sau retragerea autorizației medicamentelor. În România, dintre medicamentele comercializate, 15 conțin metamizol, printre care algocalminul, piafenul și algozone.
Investigația a pornit la cererea unor oficiali finlandezi, care au observat mai multe decese la pacienți tratați cu metamizol, substanță de altfel interzisă în multe țări, informează Tvr Info. S-a observat că uneori, administrarea de metamizol duce la agranulocitoză, o scădere bruscă a numărului de celule albe din sânge. Pacientul afectat nu mai poate lupta împotriva infecțiilor și riscă inclusiv complicaţii mortale. Efectul poate să apară doar după câteva administrări, ca o reacție alergică, însă e foarte rar.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că „agranulocitoza pe care o produce în anumite cazuri, foarte rar – între 1 la 10 mii și unu la 100 de mii de cazuri – era cunoscută. Nu e o chestiune necunoscută. Apare în prospect”.
În urma sesizărilor din Finlanda, Agenţia Europeană a Medicamentului reevaluează mai multe produse care conțin metamizol. La investigație participă și Agenţia Română a Medicamentului. În prezent, pe piața din România se comercializează peste 15 produse care conțin metamizol, printre care algocalmin, piafen și algozone.
Investigația este de așteptat să se finalizeze în septembrie cu recomandări care pot merge de la modificarea informațiilor de pe prospecte până la suspendarea sau retragerea autorizației medicamentelor.
Până la concluziile evaluării, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, face apel la calm: „Metamizolul este un produs care se folosește de mai mult de 100 de ani”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.