Tradiții la Înălțare / Moșii de Ispas / Paștele Cailor

Tradiții la Înălțare / Moșii de Ispas / Paștele Cailor

Înălţarea la cer a Domnului, praznicul împărătesc de la 40 de zile de la Înviere, este numită în popor „Ispas”. Denumirea zilei în calendarul popular vine de la numele unui personaj mitic care ar fi asistat la Înălţarea Domnului şi la ridicarea sufletelor morţilor la cer. Întrucât Ispas ar fi fost un om vesel, credincioşii caută să fie binedispuşi în joia Înălţării. Este prăznuit ca un adevărat sfânt sau patron al casei şi i se respectă ziua cu interdicţii severe de muncă.
Asemănător marilor sărbători de peste an, la Ispas abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor – de aici, şi Ziua Eroilor – pomeni, ospătarea sufletelor morţilor care plutesc în aer în drum spre cer, curăţirea şi împodobirea mormintelor cu flori, frunze şi ramuri de paltini. La Înălţare, este ultima zi din an când se vopsesc ouă roşii, ca şi la Paşti, şi se sfinţesc la biserică. În unele zone, se țin Moșii de Ispas şi femeile care au în familie rude decedate, la sfârşitul slujbei, împart celor nevoiași pachete cu preparate specifice praznicului: ouă, pască, plăcinte, pâine, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele răposaților. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, care au venit în ziua de Paşti la casele unde au trăit o viaţă întreagă, se înalţă din nou la cer. Alimentele date de pomană reprezintă merindele necesare pentru călătoria de întoarcere la ceruri. Ziua de Ispas este socotită hotar pentru diferite activităţi economice, se încheie semănatul plantelor, în special al porumbului, se urcă boii şi jucanii la păşunile montane, se însemnează mieii prin creşterea urechilor. Tot astăzi, se efectuează numeroase obiceiuri şi practici magice de apărare, culegerea şi sfinţirea florilor, frunzelor şi ramurilor plantelor apotropaice de alun, nuc, leuştean, paltin, lovirea vitelor şi oamenilor cu leuştean, sunatul din buciume să nu se prindă farmecele şi să alunge relele, încingerea peste mijloc a fetelor şi femeilor cu leuştean, îmbunarea spiritelor morţilor cu ofrandele bogate, vrăji şi descântece. Credinţa populară spune că acea persoană care moare de Ispas ajunge în Rai. În unele zone oamenii îşi leagă la brâu frunze de nuc, la fel cum avea Iisus când s-a înălţat la cer. Plantele sădite după această zi nu vor da rod.

Paştele Cailor

În calendarul popular românesc, este şi Paştele Cailor, expresie care iniţial nu avea sensul peiorativ de „niciodată”, ci desemna singura zi din an în care caii mănâncă pe săturate. Numită şi Joia Iepelor, ziua cade la 40 de zile de la Paşti, adică la Înălţare, şi are la origine legenda potrivit căreia Maica Domnului le-ar fi menit aşa cailor, „doar o dată pe an să vă săturaţi”, fiindcă au fost zgomotoşi în noaptea sfântă în care Îl aducea pe lume pe Iisus în iesle. De Paştele lor, caii nu sunt puşi la căruţă, iar în unele zone chiar se fac slujbe religioase pentru sănătatea acestor animale.
În Biserica Ortodoxă Română este şi Ziua Eroilor, fiind ridicată la rang de sărbătoare naţională.