Autostrada Brașov – Ploieşti va avea o echipă dedicată acestui proiect
Autostrada Brașov – Ploieşti va avea o echipă dedicată acestui proiect
Compania Națională pentru Investiții Rutiere (CNIR), nou înființată pentru a prelua construcția de autostrăzi de la CNAIR, care va rămâne doar cu întreținerea, va crea o echipă de proiect dedicată pentru Autostrada Ploiești – Brașov, a anunțat miercuri directorul general Gabriel Budescu.
„Avem Ploiești – Brașov, un proiect complicat, în momentul de față s-au realizat studii geotehnice pe două sectoare. Urmează să înceapă studiile geotehnice pe zona de munte. În momentul în care îl preluăm va trebui să avem deja personal dedicat pe acest proiect.
Eu am fost implicat încă de dinainte de a veni la CNIR, am fost director la CNAIR și am gestionat acest proiect și am avut discuții inclusiv cu cei de la BEI și ei ne-au recomandat să avem o echipă de proiect dedicată pentru acest obiectiv. Acest aspect îl vom avea în vedere în cadrul CNIR”, a declarat Budescu la ZF Live.
Amintim că, în martie, Consitrans, proiectantul Autostrăzii Ploiești – Brașov, a primit o prelungire de 500 de zile, până la 15 ianuarie 2025, pentru predarea studiului de fezabilitate, dar anunță că nu mai poate suporta costurile din teren, costuri duble față de prețurile din oferta depusă în 2020, transmite economedia.ro.
Directorul general adjunct al proiectantului, inginerul Petre Ene, a spus la B1 TV că extensia a fost cauzată de constrângerile financiare și reevaluarea soluțiilor tehnice pentru a reduce costul estimat de la 10 miliarde de euro la aproximativ 5 miliarde de euro (bani pe care Ministerul Transporturilor oricum nu-i are).
Contractul pentru documentația tehnică (studiu de fezabilitate și proiect tehnic) a fost semnat în februarie 2021 pentru o ofertă de 47 milioane lei și o durată de 42 de luni din care primele 30 de luni (doi ani și jumătate) studiul de fezabilitate. Termenul inițial de predare era septembrie 2024, dar a fost prelungit până în ianuarie 2026 pentru întreaga documentație.
„Am un contract, este în derulare, facem tot ce se poate pentru a-l finaliza. Este greu pentru că în 2024 vorbim despre lucrări (studii geotehnice, arheologie etc.) cu o foarte mare întârziere, dar nu din cauza noastră, pe care Consitrans nu le poate suporta. Astăzi sunt prețuri noi, niciunul dintre subcontractorii noștri nu lucrează cu prețurile din aprilie 2020 când am depus oferta.
CNAIR a semnat un act adițional pentru prelungirea contractului cu 500 de zile. Avem și un model de actualizare a prețurilor, dar astăzi la 7,8 lei litrul de motorină, la 4500 de lei salariul minim pe economie în construcții… în 2020 când am făcut oferta salariul era 2200 lei, motorina era 5 lei și un pic, e o creștere de cel puțin 50% pe care nu știm cât o mai putem suporta. De aceea, discuțiile sunt încă deschise cu subantreprenorii să vedem cum vom putea termina contractul”, spunea Petre Ene, Consitrans, în luna martie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Mamaaa ! Ce scremete ! Sa vedeti voi spalare de bani la greu pe studii de fezabilitate peste studii de fezabilitate si deasupra alte studii de fezabilitate.