Timp liber

Concerte extraordinare în Biserica Neagră

Concerte extraordinare în Biserica Neagră

Comunitatea Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov organizează, în perioada 29 mai – 2 iunie, o serie de concerte extraordinare în Biserica Neagră. Publicul este așteptat la aceste evenimente în datele de 29 mai (ora 18.00), 1 iunie (ora 18.00) și 2 iunie (ora 17.00).

Astfel, miercuri are loc un Concert baroc în cadrul căruia artiștii Erika Klemm (flaut drept), Brigitte Schnabel (vioară), Chisaki Kito (violoncel) și Steffen Schlandt (orgă) vor interpreta lucrări de Georg Philipp Telemann, Henry Purcell, Antonio Vivaldi și Wolfgang Amadeus Mozart. Costul unui bilet fiind de 25 de lei pentru toate categoriile de vârstă.

În cadrul festivalului Organ Nights, pe 1 iunie, loc un concert de orgă dedicat Zilei Copilului. Acest concert este conceput special pentru categoriile tinere de vârstă. În 2024 se sărbătoresc 185 de ani de la inaugurarea orgii Buchholz din Biserica Neagră. Alături de piesele muzicale interpretate, organistul și dirijorul Corului Bach al Bisericii Negre, Steffen Schlandt, va împărtăși publicului tainele acestui instrument. Prin intermediul muzicii și al explicațiilor, tinerii au ocazia de a pătrunde în lumea fascinantă a orgilor. Costul unui bilet este 25 de lei, copiii până la 18 ani beneficiind de gratuitate. Biletele pentru acest concert pot fi achiziționate începând de luni.

În 2 iunie, Corul și Orchestra Bisericii Adventiste din Craiova vor susține concertul El e Domnul. Programul evenimentului este constituit din piese de Isaac Watts, Gravriil Musicescu, Gabriel Fauré, Tom Fettke, Cindy Berry, John Rutter, Joseph Matthew Martin, Mary McDonald și George Friderich Händel. Corul adventist din Craiova este un proiect muzical început în urmă cu un secol. Anul 1924 este anul debutului acestui cor local al comunității de credincioși adventiști din Craiova.

Articole asemănătoare

Corul și orchestra au concertat pe scene din țară și străinătate, atât în filarmonici, cât și în catedrale, muzica sacră fiind cu precădere muzica promovată de acest ansamblu. Actualul dirijor este Jennifer Soare, profesoară de muzică în cadrul Liceului de Arte Marin Sorescu, Craiova. Costul unui bilet pentru copii este de 12 lei, iar pentru celelalte categorii de vârstă, 20 de lei.

Biletele pentru concerte pot fi achiziționate online de pe platforma www.booktes.com sau de la magazinul de cadouri al Bisericii Negre, Inspiratio, situat în Curtea Johannes Honterus, nr. 8 (vizavi de intrarea în biserică).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button