Doar trei institute pot face sondaje de opinie la ieşirea de la urne
Doar trei institute pot face sondaje de opinie la ieşirea de la urne
Biroul Electoral Central a decis în această săptămână care sunt institutele ce vor fi acreditate să realizeze sondaje de opinie la ieşirea de la urne la alegerile din data de 9 iunie la nivel naţional.
Este vorba de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională CURS, Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde şi Sodiso Research SRL.
Tot BEC a acreditat Fundaţia “Biroul de Cercetări Sociale” pentru a realiza sondaje la ieşirea de la urne în municipiul Râmnicu Sărat şi Sodiso Research SRL pentru judeţul Mureş. De asemenea, Sondaje Marketing Relaţii Publice SRL va efectua sondaje la nivelul oraşului Luduş, judeţul Mureş.
Potrivit hotărârilor BEC, operatorii de sondaj au acces în zona de protecţie de 500 de metri a secţiilor de votare, fără a avea voie în interiorul secţiilor. Totodată, aceştia au obligaţia de a nu tulbura liniştea şi ordinea publică şi de a nu interveni în niciun mod în organizarea şi desfăşurarea alegerilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.