Allen Coliban – încă un dosar penal / DNA a intrat pe fir
Allen Coliban – încă un dosar penal.
Anunțul a fost făcut astăzi de Ciprian Chiricheș, la întâlnirea cu presa a consilierilor locali PNL și PSD – Detalii, AICI.
Ciprian Chiricheș a relatat că DNA s-a sesizat „in rem” în cazul achiziționării de către Municipalitate a unui imobil situat pe strada Constantin Lacea, în cartierul Șchei. Consilierul local liberal a precizat că a fost chemat de procurorii anticorupție să dea declarații, în calitate de martor. Acest lucru se va întâmpla în data de 25 mai. Chiricheș le va pune la dispoziția anchetatorilor și o serie de documente.
Allen Coliban – încă un dosar penal
Conform consilierului local, după ce a fost adoptată hotărârea de Consiliului Local Brașov privind achiziționarea imobilului în cauză (prin exercitarea dreptului de preemțiune), persoane care contestau calitatea de proprietar a celor ce au vândut imobilul Municipiului Brașov au deschis acțiune în instanță și au obținut o ordonanță președențială de suspendare a tranzacției, așa cum a subliniat brasovmetropolitan.ro.
„Cu toate acestea, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare. În plus, Prefectura Brașov a solicitat reanalizarea hotărârii de Consiliu Local prin care a fost aprobată achiziționarea imobilului, lucru care nu s-a întâmplat. În aceste condiții, procurorii au început cercetările în această speță”, a afirmat Ciprian Chiricheș (foto, mai jos).
„Încălcarea legii este o obișnuință pentru primarul Coliban…. Vinde un imobil cu 723 de lei, pe Dobrogeanu Gherea, și cumpără case de lemn cu 1,3 milioane de euro”, a mai menționat Chiricheș.
Allen Coliban – încă un dosar penal
Conform sursei citate, primarul USR al Brașovului, Allen Coliban, a precizat că nu i s-a adus la cunoștință faptul că a fost începută o cercetare a DNA în acest caz.
Informații despre un alt dosar penal care-l are în vizor pe edilul Allen Coliban – AICI.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Da, lăsați! Asta în timp ce adevărații penali, corupți împuțiți scapă pe pile!
Vrabie, iar visezi? Esti cu gandul la partea carnoasa a ciolanului pe care crezi ca infractorii comasati o sa ti-l arunce, nu?