Expres

Urmează patru târguri volante în Brașov, două cu surprize pentru copii

Serviciul Public Administrare Piețe Brașov a anunțat că urmează patru târguri volante în municipiu:

Primul târg: în Piața Unirii
Sâmbătă, 18 mai
09:00 – 15:00 (cu posibilitatea de prelungire până la ora 17:00, dacă vor fi cumpărători).

Al doilea târg: în Răcădău
Sâmbăta, 25 mai
09:00 – 15:00 (cu posibilitatea de prelungire până la ora 17:00, dacă vor fi cumpărători), pe pietonală.

Al treilea târg: Avantgarden
Vineri, 31 mai
11:00 – 18:00
În parcarea de pe Strada Pelicanului.

Al patrulea târg: Triaj
Sâmbătă, 1 iunie
09:00 – 15:00 (cu posibilitatea de prelungire până la ora 17:00, dacă vor fi cumpărători)
La capătul de linie RATBV.

„În plus, aducem evenimentele noastre «Parte de carte» ca un accesoriu și un plus al târgurilor volante organizate în Răcădău și Piața Unirii. Pe lângă descoperirea și schimbul de cărți în mod gratuit, vom organiza ateliere pentru copii, schimburi și donații de jucării, tombole cu premii atractive  și alte surprize pentru cei mici!
Menționăm că târgurile pot fi anulate în caz de condiții meteo nefavorabile”, au explicat organizatorii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button