Expres

Salariul minim nu mai crește de la 1 iulie 2024

Salariul minim nu mai crește de la 1 iulie 2024

Guvernul amână decizia creșterii salariului minim de la 3.300 la 3.700 de lei brut. Majorarea urma să intre în vigoare de la 1 iulie, la cerința premierului Marcel Ciolacu, doar că PNL s-a opus, la fel și patronatele.
Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că noul termen pentru creșterea salariului minim va fi stabilit abia după cele patru rânduri de alegeri.

O ședință a coaliției de guvernare ar urma să aibă loc în luna iunie, în cadrul căreia se va decide data la care salariul minim ar urma să crească.
În acest moment, există și surse în cadrul coaliției care susțin încă data de 1 iulie ca data la care veniturile minime ale românilor se vor majora, doar că până atunci vor mai avea loc alte discuții cu patronatele și sindicatele, în condițiile în care, spun liberalii, patronatele nu ar fi de acord cu această dată.
Mai mult decât atât, Executivul ar avea foarte multe cheltuieli anul acesta, precum creșterea veniturilor, începând din luna iunie, pentru angajații din Educație, din Sănătate, din domeniul Asistenței Sociale, majorări pentru care, până în acest moment, nu sunt destule fonduri la Buget, în ciuda încasărilor crescute din ultima perioadă anunțate de Ministerul de Finanțe.

Tot Ministerul de Finanțe anunță însă că o parte din ministere și-au cheltuit în avans banii pentru salarizare, astfel încât este nevoie să se găsească alți bani pentru majorarea din luna iunie. Totodată, din luna septembrie, coaliția de guvernare trebuie să găsească bani pentru majorarea veniturilor promisă pensionarilor.

Acolo, Executivul trebuie să găsească mai bine de 10 miliarde de lei, bani pe care nu i-a găsit până în momentul de față. Acesta este motivul pentru care cei din PNL au cerut ca discuția despre majorarea salariului minim să aibă loc după alegerile din 9 iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Marcel
4 luni în urmă

Să vă mai aleagă moartea! Vă mai mirați de ce nu lucrează românii în țară și aleg să plece cât mai mulți peste hotare! Rușine!

Un votant
Răspunde la  Marcel
4 luni în urmă

Ciolacule ,adio voturi PSD!

Un votant
Răspunde la  Un votant
4 luni în urmă

Răspunsul este pt Ciolacu!

Back to top button