Sport

Competiție de mare anvergură la Cheile Grădiștei / Peste 10.000 de spectatori sunt așteptați / Se estimează că vor fi 8 milioane de telespectatori

Federația Română de Ciclism în parteneriat cu Auchan România, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Agenția Națională pentru Sport organizează, între 8 și 12 mai 2024, la Cheile Grădiștei, din județul Brașov, primul Campionat European de ciclism din România. Este vorba despre cel de mountain bike la disciplinele Cross Country Olympic (XCO), Cross Country Team Relay (XCR) și Cross Country Short Track (XCC) pentru categoriile Elite, U23 și juniori.

Competiția va aduce la start cei mai puternici rideri din întreaga Europă. Printre aceștia se numără și Vlad Dascălu (foto), care va încerca să își apere titlul de campion european la XCO, obținut în 2023.

Competiție de mare anvergură la Cheile Grădiștei

„Asistăm la un moment istoric în sportul românesc cu pedale, iar miza și beneficiile pot fi uriașe. Este un bun prilej să arătăm că știm să organizăm competiții de ciclism de talie internațională, ceea ce sper să ne aducă în România pe viitor și alte campionate și cupe europene sau, de ce nu, chiar mondiale. De asemenea, evenimentul va reprezenta o bună motivație pentru riderii români, în special pentru copii și tineri, și va crea valuri de audiență benefice ciclismului și turismului românesc. Suntem norocoși că am reușit să coagulăm în jurul acestui eveniment o echipă pasionată și experimentată, din care fac parte organizatori de evenimente de ciclism din toată țara”, a declarat președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprînceană.

Competiție de mare anvergură la Cheile Grădiștei | MyTex.ro
Competiție de mare anvergură la Cheile Grădiștei / Peste 10.000 de spectatori sunt așteptați / Se estimează că vor fi 8 milioane de telespectatori 10

Traseul pe care se vor desfășura competițiile, în lungime de 3,4 km, a fost realizat cu sprijinul resortului Cheile Grădiștei Fundata, o destinație unică, dotată cu multe facilități dedicate sportului, inclusiv o arenă de biatlon. Echipe între 4 și 10 oameni au lucrat 20 de zile la traseu, începând din noiembrie 2023, pentru a-l pregăti pentru competiție. Lucrările s-au făcut atât mecanizat, cu specialiști și utilaje specializate precum excavatoare sau drujbe, cât și manual, cu târnăcoape, lopeți, greble. În afară de eliberarea și amenajarea cu pietre și bușteni a traseului, echipele de intervenție au făcut și o toaletare a zonei din proximitatea traseului, pentru a permite publicului să vadă ce se întâmplă în punctele fierbinți.

Competiție de mare anvergură la Cheile Grădiștei

„Încă se lucrează la traseu, ultimele finisaje le vom face în data de 20 aprilie, când așteptăm alături de noi la Cheile Grădiștei Fundata cât mai mulți voluntari care doresc să fie parte dintr-un asemenea eveniment. Am pornit la drum cu gândul că, după Europene, acest traseu va putea fi folosit ca bază de antrenament pentru echipa națională sau de echipe din alte țări, care ar putea să-și planifice aici cantonamente. În plus, acest traseu va putea fi folosit la competiții internaționale viitoare”, a precizat Tudor Oprea, managerul proiectului.

Competiția va fi transmisă live pe Eurosport și aplicația Eurosport, ceea ce reprezintă o premieră pentru România, și înseamnă acces la un public de aproximativ 8 milioane de telespectatori. La fața locului sunt așteptați să asiste la competiție peste 10.000 de spectatori.

În pregătirea Campionatelor Europene de MTB, pe traseul proaspăt amenajat la Cheile Grădiștei Fundata va fi organizat, în weekend-ul 27-28 aprilie un eveniment de test care reprezintă și etapa I din Cupa României la XCO, la care sunt așteptați să participe un număr record de cicliști licențiați.

Mai multe despre programul Campionatului European de MTB găsiți pe site-ul dedicat evenimentului: https://federatiadeciclism.ro/mtbeuropeans2024.   


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button