Turism

Destinațiile preferate de români în mini-sejurul de Paște – 2024 / Locuri căutate din județul Brașov / Prețuri

Destinațiile preferate de români în mini-sejurul de Paște – 2024.

Un minisejur de Paște costă, în medie, 500-600 de euro/cuplu, în acest an. Cele mai căutate destinații sunt cele din turismul rural, stațiunile montane, dar și de pe litoral, care înregistrează o creștere considerabilă față de anul precedent. Asta pentru că sărbătorile de Paște sunt în acest an după 1 Mai, a precizat consultantul în turism Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT, pentru Economedia

Destinațiile preferate de români în mini-sejurul de Paște – 2024

„Ținând cont că în acest an avem o punte între ziua de 1 Mai și Sfintele Sărbători de Paști, se înregistrează o creștere a numărului turiștilor care au rezervat pentru o perioadă mai lungă, care combină cele două perioade. Însă majoritatea turiștilor optează doar pentru 3-4 nopți, strict pentru perioada de Paște, între 2/3 și 6 mai. Cei mai mulți turiști au ales 3 nopți, urmați de cei care au ales 4 nopți de cazare. Față de anul precedent, și datorită perioadei mai lungi de zile libere, se înregistrează, în funcție de destinație, creșteri între 20% și 60%. Pentru România, majoritatea tarifelor sunt între 350 de lei și 1.250 de lei de persoană pentru 3 nopți. Majoritatea structurilor de cazare includ, ca servicii, mic dejun, masă de Paște și spa (când este cazul și dețin centru de wellness și spa)”, a relatat Traian Bădulescu pentru sursa citată.

Pe partea de turism rural, cele mai căutate destinații sunt zona Bran – Moieciu – Fundata, urmată de Bucovina, Maramureș, Mărginimea Sibiului, Oltenia de sub Munte, dar și Delta Dunării.

Ca stațiuni montane, cele mai căutate sunt Predeal, Poiana Brașov și Sinaia. Pe partea de turism balneoclimateric, topul este condus de Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Sovata, Băile Herculane, Covasna și Vatra Dornei.

Pentru litoral, cele mai căutate stațiuni sunt Mamaia și Mamaia Nord, Eforie Nord, Costinești și Vama Veche, ultimele două atrăgând în special tineri, dar și familiști obișnuiți cu aceste destinații.

De asemenea, se înregistrează o creștere a cererii pentru marile orașe turistice, precum Brașov, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iași și Craiova.

De Paște, un minisejur de 3 nopți, cu mic dejun și cu masă festivă, pentru 2 persoane per cameră, variază între 250 și 1.200 de euro, în funcție de numărul de stele, de stațiune sau regiune, de serviciile incluse sau de tipul de cazare (cameră dublă, apartament, suită etc.). Media unui minisejur de Paște este de 500-600 de euro per cuplu.

Destinațiile preferate de români în mini-sejurul de Paște – 2024

Pentru destinațiile externe de Paște, la mare căutare este litoralul bulgăresc. Acolo, românii optează, în general, pentru hoteluri de 4 stele cu regim all-inclusive, în special în stațiunile Nisipurile de Aur, Sunny Beach, Nesebar și Balcik. Pentru 4 stele all inclusive, cu cină festivă inclusă, un cuplu va plăti, pentru 3 nopți, între 250 și 500 de euro, în funcție de hotel, conform spuselor lui Traian Bădulescu pentru economedia.

Apoi, în topul preferințelor urmează Grecia, Traian Bădulescu precizând: „Mulți români aleg nordul Greciei de Paște și optează și pentru programe la pelerinaj, în zone precum Meteora. Majoritatea turiștilor merg în grupuri organizate. Sunt și români care vor city break-uri, pornind de la Atena sau Istanbul, orașe cu vestigii creștin-ortodoxe, până la Roma sau Barcelona”.

De asemenea, românii preferă să meargă în perioada de Paște în Egipt, cu chartere către Hurghada și Sharm El Sheikh. Ca destinații exotice, cele mai căutate sunt Mauritius, Maldive și Bali, iar cele mai accesibile ca preț, Zanzibar și Thailanda.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button