Cinci persoane au fost reținute după o bătaie în Zărnești
Cinci persoane au fost reținute după o bătaie în Zărnești, județul Brașov.
Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe.
„În data de 9 martie 2024, în jurul orei 23: 30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Deal, din orașul Zărnești, într-un grup de persoane, ar fi avut loc o altercație.
Față de sesizarea primită, polițiștii au făcut verificări pentru a se stabili starea de fapt, rezultând că, pe fondul unor stări conflictuale mai vechi, dar și a consumului de alcool, cinci persoane ar fi agresat fizic alte două, provocându-le acestora leziuni.
De asemenea, materialul probator existent în cauza cercetată a determinat polițiștii să emită o ordonanță prin care, față de cele cinci persoane bănuite de săvârșirea actelor de violență, să fie continuate cercetările și să fie dispusă măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov“, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.