Expres

Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov, realizate în proporție de 40 la sută (video)

Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov, realizate în proporție de 40 la sută

Investiția de circa 90 milioane de euro a fost aprobată în 2020, șantierul a fost deschis în septembrie 2022, iar acum sunt finalizate tribunele şi au fost realizate multe dintre structurile de beton. Complexul ar urma să fie dat în folosință în toamna anului 2025.

Viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu, spune, într-un clip video pe pagina sa oficială de Facebook, că lucrările sunt în grafic și nu există întârzieri ale plăților:

Stadiul lucrărilor este la 40 la sută. Vorbim de 11.300 de locuri, este formată dintr-o sală principală, care are undeva la 10.000 de locuri și o sală secundară, de 1.200 de locuri. Cu subsol, parter, mezanin și etaj, cu parcări subterane, cu parcare exterioară inclusiv pentru autocare, ca și diverse clădiri anexe și facilități. Această sală va permite desfășurarea de competiții naționale și internaționale pentru diverse sporturi. Întreaga construcție este dezvoltată împreună cu Compania Națională de Investiții”.

Sala Polivalentă construită la Brașov va avea o capacitate de 10.075 de locuri în condițiile unei utilizări flexibile, destinată competițiilor sportive, concertelor, conferințelor, congreselor, activităților culturale și nu numai.

În cadrul complexului va fi amenajată și o sală de antrenament și încălzire, dotată la rândul ei cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.158 locuri.

Subsolul Sălii Polivalente va asigura accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și va găzdui vestiare, săli de recuperare, grupuri sanitare, sală de forță, cabinete medicale, precum și o sală de antrenament și depozite pentru echipamente sportive. Vor fi și spații tehnice, de depozitare, adăpost protecție civilă și de aprovizionare pentru serviciile publice.

Parterul este nivelul unde vor fi realizate accesele în clădire pentru public. Vor fi spații comerciale și servicii de bar. Distribuția spectatorilor în tribune și loje va fi asigurară pe verticală, pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1.

Mezaninul este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, o zonă cu patru săli de conferințe (două de 129 locuri și două de 60 locuri), baruri și garderobe.

Etajul 1 va fi alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei.

În incinta noii Săli Polivalente vor fi amenajate, în total, 888 de locuri de parcare pentru autoturisme, 9 locuri de parcare pentru autocare și 3 locuri de parcare pentru autocamioane.

Termenul de finalizare a lucrărilor la Sala Polivalentă din Brașov este luna septembrie 2025.

Foto: capturi video Facebook/Sebastian Rusu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button