Expres

Beizadea condamnată la închisoare

Beizadea condamnată la închisoare. Milionarul Victoraș Micula, judecat pentru că, în 2019, a tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea, dar şi pentru că şi-a cumpărat arme de vânătoare de zeci de mii de euro pe numele altor persoane, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare.  Hotărârea a fost pronunţată de Judecătoria Oradea, într-un proces pornit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în aprilie 2021, în care Micula jr. a fost inculpat pentru 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Concret, Victor Micula e acuzat că în 2019 a tras cu o armă de asalt de pe un pod din Oradea, în timpul unei curse de maşini pe străzile orașului, filmate şi postate pe Facebook, ancheta stabilind că acesta s-a folosit de o puşcă letală semiautomată, marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62×39 mm. 

Procurorii, care au efectuat ancheta în caz împreună cu ofițerii DGA Bihor, au susţinut totodată în rechizitoriu că tânărul în vârstă de 29 ani a luat arma de la un amic de-al său, Cristian Matei, şi că a continuat să încalce legea, în perioada 30 aprilie – 29 mai 2019, cumpărând 10 arme și sute de cartușe, în valoare de 40.000 euro, prin intermediul unui interpus, Sergiu Gabriel Hava, care avea permis, scrie adevarul.ro

Matei şi Hava au fost şi ei trimişi în judecată, pentru complicitate la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În faţa instanţei a ajuns, de asemenea, şi unul dintre martorii audiaţi în timpul anchetei, Vasile Iulian Manea, pentru mărturie mincinoasă, pentru că minţit în depoziţii ca să îl protejeze pe Micula. 

Luni, 12 februarie 2024, după aproape 3 ani de dezbateri, Judecătoria Oradea l-a condamnat pe Micula la 2 ani de detenţie. Pe de altă parte, Sergiu Gabriel Hava a fost condamnat la 1 an şi 3 luni de închisoare, Cristian Matei a primit o pedeapsă de 1 an de închisoare, iar Vasile Iulian Manea a fost condamnat la 9 luni de închisoare.

Toţi au pedepsele suspendate sub supraveghere pentru o perioadă de 2 ani, timp în care sunt obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii: Hava timp de 90 zile, iar Manea şi Matei vreme de 80 zile.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a confiscat toate armele şi muniţia găsite la Victor Micula în timpul percheziţiilor şi l-au obligat să achite cheltuieli judiciare cu ancheta şi procesul, în sumă de 65.000 lei. Verdictul dat luni de Judecătoria Oradea nu este definitiv. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
9 luni în urmă

Astfel de știri aș citi zilnic. Deși ar fi fost bine ca acea condamnare să fi fost de 20 de ani.

Back to top button