Expres

Renunță TAROM la zborurile directe spre Londra?

Renunță TAROM la zborurile directe spre Londra? Aceasta este informația publicată de stirileprotv.ro, care susține că orele de zbor ale operatorului aerian de pe aeroportul din Heathrow ar urma să fie vândute către o altă companie. Reprezentanții TAROM neagă informația.
Închiderea rutei a fost votată în cadrul Adunării Generale a Acționarilor, iar decizia ar fi fost publicată la începutul lunii februarie în Monitorul Oficial.


Cu toate acestea, directorul companiei susține că TAROM va opera în continuare pe aeroportul din Londra, iar zborurile programate pentru această vară nu vor fi suspendate. 
„La data de 5 februarie a.c., în urma datelor preluate de presă din M.O., respectiv publicării unei aprobări a AGA a TAROM din iulie 2023 care mandata directorul general să negocieze și să semneze cu un ofertant existent în acea perioadă sloturile LHR ale companiei, a apărut în spațiul public o informație care nu mai este de actualitate și nici nu își produce efectele.


Deși în Planul de restructurare al companiei sunt aprobate mai multe măsuri care conduc la viabilitatea companiei, inclusiv acelea care prevăd retragerea optimă din operarea unor sloturi, aceste măsuri sunt puse în practică doar în contextul în care servesc intereselor companiei și obiectivului de profitabilizare a activităților.


Din vara anului 2023 și până în prezent, în urma ofertelor primite și a negocierilor purtate, compania nu a găsit o soluție optimă care să conducă la renunțarea la sloturile LHR (de pe aeroportul Heathrow) și operează destinația Londra, cu aceeași frecvență și același program”, a transmis compania, citată tot de stirileprotv.ro.

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button