Expres

Meteo Brașov & România. Ce urmează după aceste zile geroase / Vreme agitată

Meteo Brașov & România.

Specialiștii de la Meteo&Radar au informat că vremea devine din nou agitată de la mijlocul săptămânii.

„Perioada de stabilitate atmosferică din ultimele zile, care a favorizat temperaturi scăzute și ger în unele regiuni, se va încheia la mijlocul acestei săptămâni, odată cu avansul unei zone de presiune scăzută dinspre nord-vest. Inversiunile de temperatură vor persista până miercuri în unele zone din sudul, nordul și centrul țării, menținând temperaturile negative și ziua, în timp ce noaptea minimele se vor apropia încă de – 10°C, iar local chiar vor scădea ușor sub pragul de ger”, a precizat sursa citată.

Meteo Brașov & România. Meteorologii au mai prognozat: „Tot miercuri, un front atmosferic va aduce ploi, ninsori și precipitații mixte în regiunile vestice și nordice. Precipitații mai slabe cantitativ se vor semnala și în restul țări, iar pe alocuri va fi posibilă apariția poleiului, mai ales în timpul nopții”.

Încălzire bruscă, apoi vânt și ninsori

De joi, 25 ianuarie, vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării, cu maxime de peste 10°C în unele zone. De asemenea, vântul se va intensifica.

Apoi, circulația aerului va căpăta o direcție nord-vestică în week-end, aducând mase de aer ceva mai reci. În jumătatea nordică a țării, mai expusă acestei circulații, temperaturile vor scădea și vor crește din nou șansele de ninsori.

În week-end se anunță ploi, ninsori și lapovițe în mai multe regiuni. În zonele de munte, va ninge viscolit și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi până la 20-30 cm. Vor fi și intensificări puternice ale vântului în prima parte a week-end-ului, cu rafale ce ar putea depăși 100-120 km/h pe culmile Carpaților Meridionali.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button