Expres

Autostrada Brașov – Bacău, cel mai mare eșec din 2023. Urmează Brașov – Comarnic?

Autostrada Brașov – Bacău, cel mai mare eșec din 2023. Urmează Brașov – Comarnic?

Lucian Șova (foto 2), fost ministru al Transporturilor, a declarat într-o intervenție pentru emisiunea „Drumurile noastre”, cu Ștefan Etveș, de la B1 TV, că cel mai mare eșec de infrastructură rutieră din anul 2023 este Autostrada A13 Brașov – Bacău:

„Eu în continuare revin obsesiv și spun că conexiunea care trebuia deja să fie începută la stadiul de execuție între Moldova și Ardeal, și mă refer la Autostrada A13, stă mai rău decât stătea în 2019. Acest lucru cred că ar trebui evidențiat ca o performanță negativă extraordinară, dacă după 4 ani am ajuns cu un proiect semnificativ, tot de traversare a munților, să fim mai neevoluați decât acum patru ani, ca să nu zic mai înapoiați”.

Potrivit lui Lucian Șova, în patru ani au fost distruse toate activitățile pe A13:

„Mai știți ceva de câștigătorul licitației care ar fi trebuit să fi fost declarat la începutul lui octombrie pentru elaborarea studiului de fezabilitate la Bacău-Brașov, a treia licitație? De două luni compania nu ne mai zice nimic. De patru ani s-au distrus toate activitățile pe acest proiect”.

Într-adevăr, de șase luni, de când s-au depus ofertele pentru studiul de fezabilitate, nu se mai aude nimic despre A13 (detalii aici).

Fostul ministru al Transporturilor a semnalat și problemele care vizează, din punctul său de vedere, proiectul Autostrăzii Comarnic-Brașov:

„Are contract semnat, studiu de fezabilitate, de bine, de rău. Știm că este un contract puternic subevaluat (nota red. – pentru proiectare și execuție), nu am așteptări că se va face, aștept să văd când se va rezilia și acel contract pentru studiul de fezabilitate”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button