Economic

COMUNICAT DE PRESĂ – Finalizarea proiectului „Dotare Ambulatoriu Spital orășenesc Dr. Caius Tiberiu Spârchez cu aparatură medicală și mobilier”

Proiectul “Dotare Ambulatoriu Spital orăşenesc Dr. Caius Tiberiu Spârchez cu aparatură medicală şi mobilier”, cod MySMIS 126360, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020  este implementat de către Orașul Zărnești in calitate de Beneficiar și are o valoare totală de 10.168.535,72 lei, din care 10.167.191,02 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. 

Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect în Regiunea Centru. Proiectul este prevăzut a se derula în perioada 31.08.2018 – 31.12.2023

Obiectivul General al proiectului îl constituie îmbunătățirea infrastructurii sociale prin dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului orășenesc Dr. Caius Tiberiu Spârchez în vederea creșterii accesului la servicii de îngrijire medicală primară în regim ambulatoriu.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Ridicarea nivelului calitativ al actului medical prin dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului orăşenesc Dr. Caius Tiberiu Spârchez. 
  2. Scăderea numărului de pacienți internați prin dotarea Ambulatoriului cu aparatură medicală complexă.
  3. Diagnosticarea pacienților în stadiul incipient și tratarea cu succes a unor afecțiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor, ca urmare a dotării și instrumentării la standarde europene

Implementarea proiectului a avut următoarele rezultate:

  • 1 Ambulatoriu dotat cu echipamente moderne.
  • 265 bucati echipamente medicale achizitionate pentru ridicarea nivelului calitativ al actului medical
  • 164 bucăți piese de mobilier achiziționate în vederea creării condițiilor optime de desfășurare a actului medical

Impactul proiectului îl constituie eficientizarea sistemului de sănătate din oraşul Zărneşti, accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul Ambulatoriului, cât și creșterea gradului de adresabilitate la nivel local și regional.

Îmbunătățirea asistenței medicale ambulatorii contribuie la reducerea inechității în sistemul de sănătate și la o distribuție geografică echitabilă a serviciilor.

Dotarea cu echipamente pentru creșterea capacității de furnizare a serviciilor medicale face parte din Strategia Națională Sănătate 2014 – 2020.

sigla primariei.jpg

Date de contact beneficiar:

Jud. Brașov, Loc. Zărnești, Str. Mitropolit Ioan Metianu nr. 1, Cod poştal 505800, Telefon 0268515777,  Fax 0268222012, E-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, persoana de contactPostu Daniel – Administrator public

www.regio-adrcentru.robanda policroma

www.inforegio.roI facebook.com/inforegio.ro

Investim în viitorul tău! Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

| MyTex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button