Autoturism distrus cu toporul, în județul Brașov, de un bărbat băut / Șoferul a fost rănit
Autoturism distrus cu toporul…
Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Zărneşti au reținut un bărbat pe care îl cercetează pentru comitrea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.
„La data de 10 decembrie a.c., polițiștii au primit o sesizare, în care le era semnalat faptul că un bărbat ar fi provocat cu intenţie o distrugere şi ar fi lovit o altă persoană. Față de sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații, care au dus la scurt timp, la identificarea prezumatului autor, dar şi la lămurirea unei stări de fapt.
Astfel, în jurul orei 04:00, dimineaţa, în timp ce se afla pe str. Ștrandului, din comuna Vulcan, bărbatul – fiind sub influența alcoolului – a provocat distrugeri unui vehicul, prin lovirea cu un topor, unde a spart parbrizul și un geamul lateral. După spargerea geamului, a fost lovit și conducătorul auto, căruia i-au fost provocate leziuni fizice.
Persoană bănuită a fost condusă la unitatea de poliție, unde, în urma audierilor și în baza materialului probator, polițiștii, au dispus reținerea și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Brașov pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.