Sport

Laszlo Dioszegi și marele anunț

Laszlo Dioszegi și marele anunț.

Șeful grupării Sepsi Sf. Gheorghe a vorbit despre situația antrenorului Liviu Ciobotariu, după remiza, 0-0, obținută de covăsneni, pe teren propriu, cu Rapid București în prima etapă a returului sezonului regulat din Superliga de fotbal.

Se știe, Dioszegi îi impusese lui „Ciobi” să acumuleze 4 puncte din ultimele 2 meciuri pentru a-l menține în funcție. Acesta, însă, n-a reușit decât 2.

Laszlo Dioszegi și marele anunț

După partida cu Rapid București, Laszlo Dioszegi a declarat pentru Digi Sport: „Știu că toată lumea așteaptă marele anunț. Am văzut deja foarte multă lume, dar regret că trebuie să spun că așa m-am decis – dacă am început un drum, continuăm împreună. S-a văzut ceva încă de săptămâna trecută în vestiar. Am discutat cu oamenii, au altă atitudine. Am văzut și la meciul cu Petrolul, iar acum a fost foarte bine, cel puțin în prima repriză. Antrenorul nu poate intra pe teren să marcheze, am avut 6-7 ocazii mari. Eu cred că e o normalitate să mergem împreună. Asta nu înseamnă că vom pierde meciuri până la nesfârșit și nu vom face schimbări. Dar acum, cred că cel mai înțelept lucru e să continuăm împreună. Dacă schimbăm antrenorul din etapă în etapă, nu duce nicăieri”.

În cazul în care ar deveni liber de contract, 3 echipe se interesează de serviciile lui Liviu Ciobotariu, FC Voluntari, Dinamo București și FC Botoșani.

Momentan, Sepsi ocupă locul 8 în Superligă, cu 20 de puncte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button