Trei linii RATBV suspendate temporar
Trei linii RATBV suspendate temporar
Reprezentanții RATBV anunță că miercuri, 25 octombrie 2023, vor apărea unele dereglări ale graficelor de circulație ale liniilor de transport RATBV cu indicativele 4, 50 și 52. Aceasta deoarece în intervalul orar 10.15-10.45 va fi suspendată circulația rutieră în zona Pieței Unirii. Măsura este determinată de desfășurarea în zona menționată a unei defilări cu ocazia Zilei Armatei Române.
„RATBV va lua toate măsurile necesare pentru ca, în cel mai scurt timp posibil după finalizarea evenimentului, să reia circulația autobuzelor pe cele trei linii conform orarelor obișnuite”, afirmă reprezentanții operatorului de transport.
În fiecare an, la 25 octombrie, este sărbătorită Ziua Armatei României instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959. Data marchează ziua de 25 Octombrie 1944, când, la Carei, ultima palmă de pământ românesc a fost eliberată de sub ocupația străină din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În campaniile acestei conflagrații mondiale, efortul de război ak României a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.